Proiectul de lege care garantează fiecărui cetățean dreptul la un cont bancar fără comisioane va merge la promulgare

Realizator: Cristina Grecu – Camera Deputaților a adoptat, ca for decizional, proiectul de lege care garantează fiecărui cetățean dreptul la un cont bancar în care să i se vireze salariul sau alte venituri, fără a-i fi percepute comisioane.
Reporter: Mira Gomboș – Potrivit documentului care urmează să meargă la promulgare la Președinție, fiecare cetățean va avea garantat dreptul de a avea un cont bancar pentru care nu trebuie să plătească niciun comision și în care își va putea primi salariul, pensia sau beneficiile sociale. Propunerea legislativă a fost inițiată de parlamentarii Radu Oprea de la PSD și George Tuță de la PNL. Proiectul prevede ca deschiderea și administrarea contului, retragerea de numerar, interogarea soldului la bancomat, plățile online și închiderea contului de bază utilizat de cetățeni în relația cu statul să fie lipsite de comisioane, cu excepția plăților cu cardul pentru jocurile de noroc. De asemenea, deputații au eliminat din document prevederea introdusă de senatori, prin care se interzicea plata în numerar a salariilor. Astfel, potrivit noilor măsuri, salariile, pensiile, indemnizațiile și alocațiile sociale vor putea fi acordate în continuare în numerar sau pe card. Aceeași lege mai prevede că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor are obligația de a pune la dispoziția cetățenilor un site cu acces gratuit, unde pot fi comparate comisioanele percepute de prestatorii de servicii de plată./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 noiembrie)