Radio România la 95 ani.  

Eugen Preda: “Ca să ajungeți la Bandung încercați să vă descurcați!”

de Octavian Silivestru

Sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial a însemnat și începutul luptei pentru emancipare națională  a coloniilor din Asia și Africa. Tot mai multe țări au început să-și proclame independența. Noile state s-au confruntat cu greutăți, mai ales în sectorul economic. De aceea s-a pus problema colaborării cu noile state pe plan economic și diplomatic. În aceste condiții, între 18 – 24 aprile 1955, la Bandung, Java de Vest, a avut loc Conferința Asia – Africa unde au paricipat delegați din 24 țări asiatice și africane. S-a dorit o colaborare mai strânsă în sectoarele economice, culturale și politice. La sfârșitul conferinței, s-a adoptat o rezoluție – “Cele zece principii de la Bandung”, care solicita respectarea suveranității tuturor statelor, integritatea națională,  neamestecul în treburile interne și respectarea drepturilor omului. La această conferință internațională  s-a hotărât ca Eugen Preda de la Radiodifuziunea Română să fie trimis în calitate de  corespondent de presă. Drumul până la Bandung a fost destul de anevois, și-a amintit mulți ani mai târziu Eugen Preda :

Eugen Preda

„În ’55, în luna aprilie, am fost trimis în calitate de corespondent la Conferinţa de la Bandung. Țin minte că în martie 1955 chinezii au trimis o adresă prin CC al PCR –  că Secţia internaţională îi invită  pe toți gazetarii din România să vină la Beijing cu un avion pe care ei îl vor închiria.   Și-ntr-adevăr, am studiat chestiunea şi am spus că e cea mai bună soluţie, deoarece în cele cinci ţări care erau invitate la Bandung, în Indonezia, noi n-aveam relaţii diplomatice  cu nici una. Doar  cu India  semnasem acordul de deschidere a ambasadelor, dar nu se deschisese nici ambasada indiană la Bucureşti, nici aia românească la New Delhi.  Și noi aveam nevoie de vize.  Datorită sistemului extrem de birocratic de la noi, răspunsul a venit după data  limită și chinezii au răspuns că ei nu ne mai pot ajuta.  Și atunci mi s-a comunicat mie şi lui Lupu, care pleca de asemenea acolo, să mergem la Zurich. Să încercăm să ne descurcăm.  Când am ajuns la Zurich bineînţeles că am constatat, în primul rând, că noi nu aveam vaccinuri [făcute]. Șeful Agenţiei economice la Berna era tatăl lui Cornel Bogdan, care era uns cu toate alifiile, mai în vârstă, extem de ponderat. A spus: “Bine, de unul dintre cele două vaccinuri o să vă facem noi rost. De al doilea însă, nu se va putea.”  Pentru că al doilea vaccin mi se pare că trebuia făcut cu două săptămîni mai înainte  ca să-şi producă efectul. Și până la urmă, ne-a făcut rost de o “carte” de vaccinuri. Am făcut noi vaccinul care trebuia, care avea efect imediat, iar celălalt ni s-a spus că o să ni-l treacă numai pe hârtia respectivă. Am mers la Swiss Air Company, care era cea mai recomandabilă dintre liniile de avioane, însă acolo ne-a spus: “Bine, dar dvs. n-aveţi viză ! Compania noastră face obligatoriu stop la Basra în Irak”,  unde era o bază militară britanică. Și noi, pe vremea aceea, nu  aveam relaţii cu Irakul.

A doua escală era la Singapore. Iar pentru Singapore, care era colonia Coroanei britanice, ne-a spus să mergem la Consulatul Marii Britanii. Acolo, bineînţeles că am fost primiţi foarte politicos şi ni s-a spus că în două săptămâni ne va veni răspunsul. Or, asta însemna după terminarea  conferinţei.  Ne-am întors  la Zurich şi am discutat cu un funcţionar, un indian care a spus: “Bine, o să trimit eu o telegramă la Londra”. Noi aveam bilet pentru clasa I. Și pînă la urmă britanicii au zis: “Hai să le dăm drumul ăstora doi!” Și ne-am întors – era sâmbătă după-amiază – la biroul companiei de aviație din  Zurich şi ni s-a spus că vom primi o viză chiar pe aeroport, la Singapore, unde urma să rămânem 24 de ore.  Am ajuns la hotel de la aeroport, unde erau foarte mulţi turişti, mai ales americani în vârstă.   Și am văzut că era foarte mare mişcare în jurul chioşcurilor de ziare din aeroport. Și ne-am dus şi noi să cumpărăm ziare, să vedem ce scrie. Toate aveau pe prima pagină cu o poză mare şi un titlu : “Prinţesa Caşmirului a explodat în aer !”

[Interviu realizat de Mariana Conovici, 1995]