Israelul a anunţat familiile ostaticilor care vor fi eliberaţi vineri

Israelul a anunțat familiile ostaticilor care urmează să fie eliberați vineri, informează, într-un comunicat, coordonatorul țării pentru ostatici și persoane dispărute, Gal Hirsch. Oficialul israelian a precizat că „ofițerii de legătură au informat toate familiile ale căror persoane dragi apar pe listă, precum și toate familiile ostaticilor”. Primii ostatici care se așteaptă să fie eliberați vor include membri ai acelorași familii care pleacă împreună, a declarat joi purtătorul de cuvânt al ministerului de externe din Qatar, Majed Al-Ansari, într-o conferință de presă. „Vor fi în număr de 13, toți femei și copii, iar acei ostatici care fac parte din aceeași familie vor fi puși împreună în același lot”, a spus el. Forumul ostaticilor și al familiilor dispărute, un grup care a apărut ca răspuns la atacul Hamas asupra Israelului, enumeră 201 israelieni despre care se crede că sunt în viață și sunt ținuți ostatici în Gaza din 7 octombrie. Această listă de ostatici israelieni include 39 de copii cu vârste de până la 18 ani, 44 de femei adulte și 89 de bărbați adulți cu vârste cuprinse între 19 și 64 de ani, precum și 29 de persoane cu vârste de peste 65 de ani. Cel mai tânăr este Kfir Bibas, în vârstă de 10 luni, iar cei mai în vârstă sunt Yafa Adar, Shlomo Mansour și Arye Zalmanovich, toți în vârstă de 85 de ani. Forțele israeliene (IDF) afirmă că numărul total estimat de ostatici, care include şi americani și alți cetățeni străini, fluctuează în funcție de ultimele informații, dar era de 236 la începutul acestei săptămâni./mbaciu/ilapadat

(CNN INTERNATIONAL – 23 noiembrie)