Veneția va introduce o taxă de vizitare din primăvara anului 2024

Din 2024, pentru a intra în orașul Veneția va trebui să plătim un bilet de 5 euro. Este primul oraș din lume care introduce un bilet pentru cei care nu și-au programat cel puțin o noapte în oraș și insulele sale mai mici. Obiectivul este limitarea turismului de o zi în orașul aflat în patrimoniul UNESCO, care în ultimii ani „a suferit” din cauza prezenței excesive a turiștilor, dar și din cauza marilor nave de croazieră care debarcă zilnic mii de pasageri.
Descurajarea turismului zilnic în anumite perioade ale anului și încurajarea turismului pentru mai multe nopți, în concordanță cu delicatețea și unicitatea orașului. Rezidenții din Veneto și cei care au rude în oraș vor fi scutiți (pe lângă diversele scutiri prevăzute). Totuși, chiar și cei care nu trebuie să plătească contribuția, vor trebui să își rezerve vizita.
Calendarul „intrărilor limitate” va fi prezentat de primarul orașului Veneția, Luigi Brugnaro, dar cert este că va începe din 24 aprilie anul viitor și va viza weekend-urile lungi de primăvară și weekend-urile de vară. Însă, din 2025, calendarul limitărilor va fi extins și ar putea exista unele ajustări în ceea ce privește creșterea prețului biletului.
Rezoluția a fost necesară pentru a proteja laguna de over-turism, care în unele zile ale anului face ca orașul să devină insuportabil de aglomerat pentru locuitorii săi. În plus, la fel ca în multe orașe agresate de turismul de masă, cresc protestele locuitorilor care se plâng de creșterea prețurilor, de puține activități comerciale de proximitate (cum ar fi supermarketurile) și de chiriile imposibil de găsit. (www.agi.it – 24 noiembrie)/oavram

RADOR RADIO ROMÂNIA (24 noiembrie)