„La primele ore ale după-amiezii de sâmbătă, Papa Francisc a fost supus unui CT la Spitalul „Gemelli Isola” din Roma, pentru a exclude riscul de complicații pulmonare. Examinarea a dat rezultat negativ și Papa s-a întors la Casa Santa Marta”, a comunicat Biroul de presă al Vaticanului.
Deja de sâmbătă dimineață, Biroul de presă al Vaticanului a anunțat că „audiențele Sfântului Părinte au fost anulate din cauza unei ușoare gripe”.
Printre audiențele programate sâmbătă era cea de la ora 10:00 cu președintele Republicii Guineea Bissau, Umaro Sissoco Embaló. În afară de slujba „Angelus” de duminică și audiența generală de miercuri, Papa Francisc este așteptat să călătorească în Dubai săptămâna viitoare, de vineri, 1 decembrie și până duminică, 3 decembrie, pentru participarea sa la Cop28 privind schimbările climatice./oavram/ilapadat
(www.ansa.it – 25 noiembrie)