Fostul jucător de fotbal şi manager englez Terry Venables a murit, la vârsta de 80 de ani. Domnul Venables, o personalitate carismatică şi uneori controversată, a condus echipa naţională de fotbal a Angliei spre semifinala campionatului european din 1996. Înainte de a deveni selecţioner al echipei naţionale, Terry Venables a fost managerul echipelor Queens Park Rangers şi Tottenham. Şi-a câştigat respectul pe plan european după ce a câştigat campionatul spaniol cu echipa FC Barcelona. Actualul selecţioner englez, Gareth Southgate, i-a adus un omagiu lui Terry Venables pe care l-a descris ca pe „un antrenor extraordinar capabil să transforme cel mai tânăr jucător în cea mai mare vedetă”./opopescu/ctuluc
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 27 noiembrie)