Cei zece ani ai epocii Iohannis se apropie cu pași repezi de final, iar atunci când se va trage linie bilanțul va fi cu umbre și lumini. Ca și al altor președinți, de altfel. Reformele în zone-cheie sunt un eșec, iar dezamăgirea față de clasa politică și guvernare domină societatea.
Spre deosebire de primul mandat, când avea interesul să-l câștige pe al doilea, președintele Iohannis nu mai are ce pierde. Pagina de istorie care îl consemnează e deja scrisă. În anul care i-a mai rămas la Palatul Cotroceni nu mai are timp de gesturi grandioase, ci doar de bătălii minore.
Ca și predecesorul său, Traian Băsescu, președintele Klaus Iohannis se confruntă spre finalul celui de-al doilea mandat cu o importantă scădere a cotei de încredere. Două sondaje- CURS și Avangarde- arată că în Iohannis NU au încredere 84% și, respectiv, 85% dintre intervievați.
„Ghinion”, ar spune însuși șeful statului, una dintre puținele replici rămase în memoria publică. Un ghinion pe care și l-a făcut cu mâna lui, în special în ultimii ani, prin stilul detașat de treburile cetății cu care și-a exercitat puterea.
Vremurile în care Klaus Iohannis se ducea, în ianuarie 2017, la ședința guvernului Liviu Dragnea pentru a bloca OUG 13 și constata că „în încăpere sunt doi elefanți” au apus de mult.
Acum șeful statului a putut vedea elefanți autentici în turneul de peste o săptămână în Africa, unde s-a relaxat la safari și s-a delectat cu obiceiurile tradiționale. Hakuna Matata!
Vizita în Africa este definitorie pentru concepția despre mandatul de președinte pe care o are Klaus Iohannis: cea de monarh, spune pentru Europa Liberă Raluca Alexandrescu, profesor la Facultatea de Științe Politice din București.
„Nu este lipsit de importanță faptul că deși a ajuns la 15% popularitate, președintele nu pare a fi foarte tulburat de acest lucru. Există în toată proiecția voiajului în Africa o clară dorință de a afirma că mandatul prezidențial se definește printr-un soi de reprezentare de tip monarhic într-o variantă balcanică. Cred că într-un fel aceasta a fost concepția pe care președintele Iohannis a avut-o de la bun început despre ceea ce reprezintă în fapt, într-un fel mai adânc, mandatul de președinte”, ne declară Raluca Alexandrescu.
În acest răstimp, în România pensiile au fost majorate fără a exista surse financiare și în PNL se vorbește pe față despre ruperea coaliției cu PSD și schimbarea șefului partidului, Nicolae Ciucă, dacă rezultatele la alegerile europene vor fi proaste. Sondajele arată că PNL ar obține puțin peste 18%, ceea ce nu e deloc încurajator.
Președintele Iohannis nu pare însă afectat nici de veștile proaste care vin din țară, nici de cele bune, mai puține, e drept, abordare care l-a îndepărtat de public.
Când se trage linie, chiar dacă provizorie, rezultatele deceniului prezidențial Iohannis sunt un amalgam de bune și rele, în proporții inegale, ceea ce depinde, desigur, de perspectivă.
„Ciuma roșie”, partener de nădejde
Poate principalul succes, dacă poate fi numit așa, este că Iohannis a reușit performanța să conviețuiască cu PSD șapte ani, deși și-a câștigat ambele mandate cu un apăsat discurs împotriva „ciumei roșii”, cum numea PSD.
În ianuarie 2017, de pildă, își punea geaca roșie de schi, venea în Piața Universității și promitea că va „trimite PSD în istorie”.
O istorie scurtă însă, pentru că, peste nici un an, PSD revenea la putere prin guvernul Viorica Dăncilă, iar în 2020 își făcea reapariția în guvernul Nicolae Ciucă, format prin coaliția PNL-PSD.
Klaus Iohannis este președintele de dreapta care a numit cei mai mulți premieri de la PSD: Victor Ponta, Liviu Dragnea, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Viorica Dăncilă, Marcel Ciolacu.
Paradoxul vine din faptul că pe actualul premier Marcel Ciolacu nu era obligat să-l numească, pentru că PNL și USR reușiseră să formeze o majoritate parlamentară după alegerile din 2020.
USR, mai nerodat în politică, ridica glasul împotriva unor practici neortodoxe de administrare a banului public și când era cazul, și când nu era. Coalițiile, ca orice mariaje din interes, au regulile lor nescrise în protocoale.
Profesorul și politologul Raluca Alexandrescu spune pentru Europa Liberă că aducerea PSD la guvernare este un punct nevralgic al mandatului lui Iohannis, dar acest lucru nu trebuie să surprindă.
„Nu trebuie să uităm că precedentele politici ale președintelui se leagă de colaborarea cu fostul Partid Umanist. Faptul că în al doilea mandat a adus PSD la putere e unul din punctele nevralgice, pentru că și-a trădat propriile promisiuni”, spune Raluca Alexandrescu.
Ajuns la putere, PSD a preluat cu dibăcia dată de îndelungatul exercițiu al puterii controlul cvasitotal al instituțiilor statului și finanțelor publice.
Premierul Marcel Ciolacu, într-o permanentă campanie electorală, pregătindu-și, probabil, candidatura la prezidențiale, și-a extins prerogativele și asupra politici externe, ceea ce pe Klaus Iohannis nu pare să-l deranjeze.
Poate fi însă doar o presupunere, pentru că, oricum, populația nu are de unde să știe ce gândește președintele, care arareori organizează conferințe de presă sau acordă interviuri.
De fapt, acest stil opac în exercitarea puterii este cel care l-a îndepărtat de oameni, așa cum se vede din sondaje, spune pentru Europa Liberă profesorul și politologul Raluca Alexandrescu.
„Nu numai absența din spațiul public, nu numai o lipsă de transparență și lipsă de dorință de a comunica. Iar scene ca aruncatul paltonului pe capota mașinii, de exemplu, sunt un indiciu că dorește să se impună printr-un stil autoritar și o preocupare excesivă pentru propria imagine”.
PNL, transformat în „partidul de casă” al președintelui
Pe răbojul președintelui pot fi scrijelite apăsat câteva cifre: 18,3%. Acesta este procentul cu care este creditat PNL în majoritatea sondajelor de opinie.
Căderea se datorează modului în care PNL a gestionat crizele ultimilor cinci ani: pandemia de COVID și războiul din Ucraina, dar și problemelor interne pe care le-a traversat.
Pandemia a generat poate cele mai mari nemulțumiri – președintele și premierul de atunci, Florin Cîțu, au declarat că au pus cu succes cruce epidemiei în timp ce crucile se înmulțeau în cimitire. Campania de vaccinare a fost un eșec, România înregistrând printre cele mai scăzute rate de vaccinare din UE.
Dar scandalurile din PNL au fost cele care au produs titluri cu litere de-o șchioapă, iar aici președintele Iohannis a jucat un rol determinant. Practic, a oferit PNL un pact faustian: rămânerea la putere în schimbul subordonării aproape totale a partidului.
Președintele a fost implicat în majoritatea crizelor care au zguduit PNL: îndepărtarea lui Ludovic Orban, aducerea lui Florin Cîțu la șefia partidului și a guvernului, scoaterea USR de la guvernare, susținerea lui Cîțu cu prețul prelungirii crizei politice și, în sfârșit, sprijinul fățiș acordat lui Nicolae Ciucă pentru șefia PNL.
Profesorul Raluca Alexandrescu spune pentru Europa Liberă că președintele Iohannis a transformat PNL într-un partid de casă, care nu mai reprezintă acum interesele cetăților care l-au votat.
„Chestiunea intervenționismului în partidul liberal e coerentă cu profilul de monarh care vrea să-și administreze așa cum dorește un partid pe care l-a transformat în partid de casă. Iohannis a populat PNL cu persoane extrem de obediente, iar partidul este astăzi în picaj liber și nu mai reprezintă nici măcar interesele cetățenilor care l-au votat cu bună-credință”, susține Raluca Alexandrescu.
Președintele nu a fost străin nici de inventiva formulă a rocadei premierilor, în numele „stabilității”, al cărei rezultat este că PNL a ajuns vioara a doua în coaliție și se vede pus în fața unor politici fiscale care lovesc în electoratul său.
Deși în partid există nemulțumiri față de actuala conducere- Nicolae Ciucă are în sondaje un scor la jumătatea celui al partidului – față de complezența cu care este gestionată relația cu PSD și chiar față de prestația președintelui, aceste voci sunt minoritare.
Faptul că PNL nu are resorturile interne de a se desprinde de hegemonia prezidențială, așa cum a făcut, de pildă, PDL cu Traian Băsescu, ridică analiștilor mari semne de întrebare asupra șanselor partidului de a se redresa până la alegerile de anul viitor.
Tăcerea prezidențială, vânt în pânzele AUR
Formarea coaliției PSD-PNL a lăsat terenul liber pentru AUR, care a crescut în sondaje reușind să surclaseze PNL și să ajungă pe poziția a doua cu scoruri care depășesc 20%.
În contextul european al ascensiunii partidelor suveraniste și extremiste, ceea ce se întâmplă în România cu AUR nu este o surpriză.
Surpriza vine din lipsa de reacție a celor două partide de la putere și a președintelui Iohannis, care par confortabili cu fenomenul.
Explicația poate fi una terestră: intrarea liderului AUR, George Simion, în turul doi al alegerilor prezidențiale ar duce la repetarea scenariului din 2000, când candidatul extremist al PRM, Corneliu Vadim Tudor, s-a confruntat cu social- democratul Ion Iliescu. Este un scenariu care i-ar face pârtie spre Cotroceni lui Marcel Ciolacu prin voturile venite din dreapta electoratului.
Pe de altă parte, ascensiunea AUR, care își construiește un așa numit „pol suveranist”, adunând în jur partide și oameni de sorginte extremistă, este folosită pe post de sperietoare pe plan extern.
În negocierile pe care Guvernul le-a purtat cu Comisia Europeană pentru mărirea țintei de deficit bugetar sau pentru acceptarea măsurilor fiscale de majorare a taxelor și impozitelor, ascensiunea AUR a fost folosită ca argument.
Președintele Iohannis nu a luat atitudine la scenă deschisă pentru a contracara mesajele și acțiunile populiste ale AUR și SOS, partidul Dianei Șoșoacă, sau față de diversele declarații prorusești, extremiste și antisemite venite din această direcție.
Este o tăcere cu multe semne de întrebare, ale cărei explicații rezidă, spune Raluca Alexandrescu pentru Europa Liberă, în distanțarea tot mai adâncă a președintelelui față de problemele societății. În locul unui dialog cu țara, președintele a ales tăcerea și absența.
Reformele eșuate
În cei nouă ani de mandat ai președintelui Iohannis, România nu a reușit să consemneze nicio reformă de succes. E vorba de acele reforme restante despre care se vorbește obsesiv de la Revoluție încoace și care apar în mai toate programele de guvernare și angajamentele partidelor, indiferent de coloratura lor politică.
Reforma administrativă și teritorială, cea electorală, a sănătății și educației sau clamata revizuire a Constituției au suferit succesive amânări până s-au tranformat în eșecuri.
De fapt, singura reformă concretizată într-o lege este cea din educație, rezultat al proiectului prezidențial „România educată”, dar ea este departe de a fi o reușită și de a rezolva problemele de fond ale sistemului, arată profesorul Raluca Alexandrescu.
„Nu pot să nu evoc dezastrul legat de marele proiect al României educate, care se dovedește în continuare a fi cea mai rușinoasă bulă de săpun care a fost proiectată timp de șapte ani în discursul lui Iohannis”, ne declară Raluca Alexandrescu.
În plus, nici reformele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), de care depind banii europeni, nu sunt un succes.
De pildă, renunțarea la controversatul sistem al pensiilor speciale, jalon în PNRR, poate fi bifată la categoria nereușite, iar legea pensiilor, adoptată de Parlament fără a avea clară sursa de finanțare, merge în direcția majorării taxelor și impozitelor în 2025, după alegeri.
Tot atunci, așa cum a declarat în mai multe rânduri Marcel Ciolacu, ar putea fi abandonată cota unică în favoarea celei progresive. Ar putea fi vorba de o reformă în sens contrar celor promise de președintele Iohannis și PNL.
Bila albă a politicii externe
Spre deosebire de Victor Ponta și Liviu Dragnea, președintele Iohannis a menținut direcția occidentală a României, lucru dovedit în războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
După ezitările de început, atât tonul, cât și susținerea efectivă a Ucrainei au devenit mai ferme și nu lasă loc îndoielilor. Însuși președintele Zelenski a mulțumit României inclusiv pentru sprijinul militar acordat.
Chiar dacă poate fi reținută distanța dintre anvergura politicii poloneze, care a reușit să se profileze ca lider regional în conflict, și precauția românească, opțiunea a fost cea corectă: NATO și UE.
Renunțarea la iluzii
Mai toate sondajele arată uriașa dezamăgire a societății față de evoluția României. Arată o pierdere a iluziilor, iar aceasta este poate cea mai însemnată lecție a mandatelor lui Klaus Iohannis.
Cu toate acestea, actualul președinte continuă să aibă în ochii celor care l-au votat o mare calitate: nu este Viorica Dăncilă, contracandidata sa de la ultimele alegeri.
Articol de Andreea Pora
https://romania.europalibera.org/a/presedinte-iohannis-noua-ani-ghinion/32698236.html
Preluat de RADOR RADIO ROMÂNIA
EUROPA LIBERĂ, 25 noiembrie 2023
