Un nou episod de vreme severă a provocat din nou probleme în ţară. Cea mai afectată a fost din nou regiunea de est şi mai ales de sud-est, unde au fost închise drumuri, mai multe maşini au rămas blocate în zăpadă, au avut loc întârzieri de trenuri dar şi de întreruperi ale alimentării cu energie electrică şi apă potabilă. Mai mult, cursurile au fost suspendate astăzi în şcolile din judeţele Brăila, Constanţa, Călăraşi, Galaţi şi Tulcea, din cauza condiţiilor meteorologice. Inspectoratele şcolare urmează să stabilească felul în care vor fi recuperate orele în perioada următoare. Unul dintre cele mai afectate judeţe a fost Tulcea, unde ieri peste 70 de autovehicule au rămas blocate în zăpadă pe diferite drumuri. Echipele de intervenţie au lucrat toată noaptea şi au reuşit salvarea tuturor celor care aveau nevoie de ajutor. Corespondenta RRA Luisa Rosetti transmite:
Reporter: Aproape 80 de autovehicule au fost blocate ieri de viscolul puternic înregistrat în județ, așa încât principala misiune a pompierilor tulceni a fost astă-noapte salvarea persoanelor aflate în mijloacele de transport. Toate drumurile din județ au fost verificate, iar pompierii au găsit în aceste mașini 34 de persoane, care acum sunt în siguranță. În sprijinul salvatorilor tulceni au venit colegi lor din cinci județe: Galați, Vrancea, Buzău, Vaslui și Bacău, care au adus mijloacele de intervenție necesară deplasării pe drumurile acoperite cu nămeţi înalți de până la doi metri. Printre zonele în care pompierii au găsit cele mai multe autoturisme blocate se numără Tulcea – Somova – Isaccea şi Tulcea – Bestepte – Murighiol. /RADOR RADIO ROMÂNIA/amirea/gpodea