Context
Într-o zi de 28 noiembrie 1877, armata otomană condusă de Osman Paşa, capitula la Plevna, după un îndelung asediu al armatelor române și ruse.
„Stătea într-o căruță, escortat de colonelul Polizu și de călărași. M-am apropiat călare de el, i-am dat mâna și i-am spus că i-am admirat viteaza apărare și că numele-i va străluci în paginile de istorie dedicate acestui război. În ciuda rănii de la picior, se ridică în car și îmi mulțumi. Acest om mi-a cucerit inima, are o expresie a feței nobilă și blândă și e foarte simpatic. Între timp ajunse și marele duce N[icolae], ne îmbrățișarăm în fața lui Osman, cu care marele duce dădu de asemenea mâna”. Așa îi scria Carol I Elisabetei, despre predarea lui Osman Pașa.”
Eroul otoman al Plevnei se luptase eroic și fără milă
Înainte de capitulare, otomanii fuseseră încercuți la Plevna, iar situația lor devenise critică, deoarece proviziile erau pe sfârșite. Hrana oamenilor şi a animalelor nu mai putea fi asigurată. Lipsa de medici şi de medicamente a contribuit la declanșarea diferitelor epidemii, ce au dus la creșterea considerabilă a mortalității, atât în rândul trupelor, cât şi în acela al populației civile din zonă. Astfel, pentru Osman Paşa, cu tot prestigiul imens de care se bucura, devenea din ce în ce mai dificil să mențină moralul şi disciplina ostașilor săi, iar starea de spirit a trupelor otomane a fost și mai serios afectată de înfrângerile suferite de armata lui Muktar Paşa pe frontul din Asia.
După ce tentativa lui Osman Pașa de a sparge încercuirea româno-rusă şi de a-şi retrage armata spre Sofia a eșuat, Osman Paşa a fost rănit de o schijă de obuz la piciorul stâng, iar după ce a fost transportat și adăpostit de către însoțitorii săi, într-un mic canton de lângă șoseaua spre Sofia, s-a decis să capituleze. Un ofițer turc s-a prezentat colonelului român Mihail Cerchez şi i-a comunicat condițiile capitulării. Peste aproximativ o jumătate de oră, un emisar al comandamentului armatei ruse a cerut ca predarea armatei otomane să se facă fără condiții. Aflat într-o situație fără ieșire, Osman Pașa a acceptat, dar l-a anunțat totuși pe generalul rus Ganeţki, sosit între timp în zonă, că se va preda numai armatei române.
Căderea Plevnei a avut o importanță decisivă asupra desfășurării ulterioare a războiului, deoarece ca urmare a capitulării armatei otomane comandate de Osman Pașa, forțele române și ruse au putut continua ofensiva pe întregul teatru de operațiuni din Peninsula Balcanică, iar contribuția armatei române la câștigarea războiului s-a bucurat de o largă apreciere internațională.
“Aceşti bieţi ţărani, cu mantălile şi căciulile lor cu pene de curcan pe cap, (…) dovediră că ştiu să moară dacă nu să învingă şi că li curge în vine tot sângele vechilor daci”, nota Kohn-Abrest, corespondent de război, despre bravii ostaşi români. Până la căderea Plevnei a fost mare vărsare de sânge. După un asediu prelungit şi după sosirea garnizoanei imperiale ţariste, turcii au fost înfrânţi. Despre vitejia românilor, Valentine Baker Pacha, general turc aflat în luptele de la Plevna, spunea că “nu se poate tăgădui de nici un istoric militar imparţial că, fără ajutorul forţelor române, întreaga armată rusă, care lupta la nord de Balcani, ar fi fost inevitabil bătută la Dunăre”. (Istoria României, Academia Română).
Autor: Alexandru Balaci
Bibliografie
Calendar Rador
https://historia.ro/sectiune/general/capitularea-lui-osman-pasa-638934.html
https://www.britannica.com/biography/Osman-Nuri-Pasa
