Gregorian Bivolaru a fost arestat, astăzi, în Franţa, alături de alte 40 de persoane, într-un dosar de abuz, răpire, viol şi trafic de fiinţe umane sub acoperirea unei mişcări internaţionale de yoga. 175 de poliţişti au fost mobilizaţi în toată Franţa pentru această operaţiune de amploare, în timpul căreia 26 de femei au fost eliberate din sectă, scrie agenţia France Presse. Bivolaru a făcut închisoare şi în România pentru activităţi similare desfăşurate în cadrul mişcării Misa, înfiinţate de el. În Franţa, mişcarea se numeşte Atman şi predă tantra yoga, convingând victimele să accepte relaţii sexuale cu liderul grupării, prin tehnici de manipulare mentală menite să elimine noţiunea de consimţământ, susţin surse judiciare citate de France Presse./gpodea
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 28 noiembrie)