Soţia şefului serviciului de spionaj militar al Ucrainei (GUR) a fost otrăvită

Soţia şefului serviciului de spionaj militar al Ucrainei a fost otrăvită cu metale grele şi se află sub tratament în spital, a declarat marţi, pentru agenţia de presă Reuters, un purtător de cuvânt al serviciului ucrainean. Marianna Budanova este soţia lui Kirilo Budanov, care conduce agenţia ucraineană de informaţii militare GUR, implicată activ în operaţiuni clandestine împotriva forţelor ruse, pe durata celor 21 de luni de război. „Da, pot confirma, din păcate, este adevărat”, a declarat purtătorul de cuvânt al GUR, Andri Iusov, fără a preciza când a avut loc incidentul. Budanov, în vârstă de 37 de ani, a fost el însuşi ţinta mai multor tentative de asasinat, inclusiv un atentat cu maşină-capcană dejucat. Dacă se va confirma că a fost deliberată, presupusa otrăvire a soţiei sale ar fi cea mai gravă tentativă de ucidere a unui membru al familiei unei figuri cunoscute din Ucraina, de când Rusia şi-a început invazia, în februarie 2022./mbrotacel/denisse

(REUTERS – 28 noiembrie)