„Radiojurnal” – Realizator: Ciprian Sasu – Sunt restricții de circulație vineri în capitală, cu ocazia paradei de Ziua Națională. Cu detalii despre acestea și alte evenimente din trafic, acum, în direct reporterul RRA Alex Lancuzov. Alex, bună dimineața!
Reporter: Bună dimineața! Șoseaua Kiseleff este închisă, între Piața Presei Libere, Arcul de Triumf și Piața Victoriei. Nu se circulă nici pe arterele care intersectează Șoseaua Kiseleff. De asemenea, este închis și pasajul subteran de la Piața Presei Libere, pe sensul spre Arcul de Triumf. Cinci linii de autobuze de la STB circulă pe trasee deviate, restricțiile pentru parada de Ziua Națională din capitală urmând să fie ridicate cel mai târziu la ora 14:30. Pe drumurile naționale așteptăm și astăzi valori ridicate de circulație – pe DN1 Valea Prahovei, pentru ruta Ploiești – Brașov recomandarea de a folosi și ruta ocolitoare prin Cheia și Săcele. Ninge în zona înaltă din județul Maramureș și în Pasul Prislop, Pasul Gutâi, pe DN18, fără restricții, iar pe DN7 Valea Oltului şi astăzi este restricție pentru camioane până la ora 22:00./RADOR RADIO ROMÂNIA/rpatulea/asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (1 decembrie)