Ministerul român de Externe informează că ninsorile abundente au perturbat semnificativ transporturile din sudul Germaniei. Potrivit unui comunicat, pe drumuri se circulă cu dificultate, iar autoritățile bavareze au recomandat populației să evite pe cât posibil deplasările care nu sunt absolut necesare. Pe aeroportul capitalei München, 760 de zboruri au fost anulate și nu se mai circulă pe nicio linie ferată în zonă. De asemenea, mare parte din transportul în comun de suprafață din oraș este întrerupt, rețeaua de metrou fiind și ea perturbată./abranescu/asalar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 2 decembrie)