Introducere
La 4 decembrie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulga Codul Civil (în vigoare de la 1/13.I.1866). Documentul legislativ alcătuit după modelul Codului napoleonian şi al Codului Civil italian, dar având la bază şi unele prevederi ale vechiului drept românesc. În aceeași zi avea loc promulgarea, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a Legii nr. 1709 pentru constituirea Corpului de Advocaţi, considerată actul de naştere al avocaturii moderne în România.
Context
Odată săvârșirea Unirii de la 24 ianuarie 1859, prin dubla alegere a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza ca principe al Moldovei și Munteniei, generația unionistă de la 1848 a intrat într-o nouă etapă a proiectului de țară, prin crearea statului modern român. Crearea aparatului legislativ a fost unul dintre piloni, fiind necesară, pe de o parte, elaborarea textelor de lege, dar și implementarea rapidă și judicioasă a acestora.
În acest context, s-a plecat de la ideea unui ”transplant” de legislație, după compararea laborioasă a principalelor coduri de legi din state occidentale ca Franța, Italia, Austria, Belgia. Unul dintre argumente era că, în cadrul Congresului de Pace de la Paris din anul 1856, cele două state românești au primit o Constituție formală care a creat, ulterior, cadrul necesar desfășurării actului politic al Unirii de la 1859.
După Revoluția Franceză de la 1789, marile puteri europene au adoptat modelul francez de monarhie constituțională, trecând treptat, de la elaborarea Constituțiilor, la cea a creării Codurilor civil și penal și a Codurilor de procedură. În această ”cheie” se descrie și proiectul de țară gândit de generația pașoptistă, care a preluat efectiv conducerea statului după 1859. Din punct de vedere juridic, Codul civil „Alexandru Ioan”, adoptat în 1864 și intrat în vigoare la 1 decembrie 1865, reprezintă principala sa „operă”.
Etape:
La 2 mai 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza decretează dizolvarea Adunării Elective a României, care se opunea legiferării reformei agrare, reformei electorale şi celorlalte reforme preconizate de domnitor şi de guvern (”lovitura de stat de la 2 mai”. Cuza a promulgat o nouă Constituţie (”Statutul dezvoltător”), care întărea puterea domnitorului în detrimentul legislativului şi o nouă lege electorală, care sporea considerabil numărul alegătorilor. După legea rurală, promulgată la 14 august 1864, au fost decretate mai multe legi, după ce trecuseră, în prealabil, prin Consiliul de Stat. În această serie de măsuri (printre care legea privind reorganizarea Curţii de Casaţie, legea introducerii sistemului de măsuri şi greutăţi metrice, legea Camerelor de Comerţ, legea înfiinţării Şcolii de poduri şi şosele, legea exproprierii pentru cauze de utilitate publică etc) se înscrie şi promulgarea Codului penal şi a Codului civil de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
La 2 decembrie 1864, Alexandru Ioan Cuza promulgă Codul penal, care intră în vigoare la 1mai 1865. Documentul era alcătuit după modelul Codului penal francez (din 1810) şi al Codului penal prusian (din 1851), având la bază şi unele legi penale autohtone. La 4 decembrie 1864 Cuza a promulgat şi Codul civil, care urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 1866. Codul civil era alcătuit după modelul Codului napoleonean şi al Codului civil italian, având la bază şi unele prevederi ale vechiului drept românesc.
Codul civil a fost pus în aplicare, ca şi legea măsurilor şi greutăţilor (15 septembrie 1864), după un an, timp acordat pentru ca magistraţii, dar şi avocaţii să-l studieze, iar publicul să ia cunoştinţă de el. Codul civil cuprindea dispoziţii progresiste care au fost relevate ca atare de presa străină: instituia căsătoria civilă, singura obligatorie, cea religioasă devenind facultativă, instituia, de asemenea, divorţul civil, în locul celui religios, prevedea modalităţile acordării progresive de drepturi politice evreilor etc.
Noul Cod civil, care moderniza sistemul juridic, a constituit şi un instrument important de unificare a Principatelor Române. În ceea ce priveşte Codul penal, acesta nu mai prevedea pedeapsa cu moartea, care existase de la începutul statelor româneşti.
Concluzii
Codul civil de la 1865 a rămas în vigoare până în anul 2011, atunci când a fost abrogat și înlocuit de noul Cod civil, însă, conform principiului neretroactivității legii civile, contractele încheiate sub directa sa autoritate rămân valabile în continuare. După anul 1918, ca urmare a necesității aplicării sale unitare pe întregul teritoriu al României, prin intermediul procesului de unificare legislativă și aplicare unitară a legii, prevederile sale au suferit modificări, procesul de implementare fiind însă unul lent și treptat, spre exemplu publicitatea imobiliară specifică provinciilor extracarpatice, a fost implementată în vechiul regat din anul 1944.
Modificări esențiale a suferit vechiul Cod civil după anul 1948, pe timpul dictaturii comuniste și a noii ideologii socialiste impuse de ocupantul sovietic, mai ales în materia instituțiilor proprietății și familiei, fapt ce a necesitat, după anul 1990, odată cu revenirea statului democratic, începutul procesului de schimbare a vechiului cod și, de aici, necesitatea unui nou cod, adaptat realităților secolului al XXI-lea.
Autor:Alexandru Balaci
*
Bibliografie:
Calendar Rador
https://lege5.ro/Gratuit/g42tgnry/codul-civil-din-1864
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/1
Elaborarea Codului civil „A.I. Cuza” între adevăr și legendă
RADOR – 4 decembrie
