Deşi au avut semnale clare că alegerile organizate de guvernul Groza, controlat de la Moscova, vor fi un simulacru, partidele istorice au hotărât să participe la scrutinul din 19 noiembrie 1946. Facţiuni ale lor au mers alături de comunişti, de exemplu Partidul Naţional Liberal-Tătărescu s-a aflat pe listele Blocului Partidelor Democrate. Nemulţumit de o astfel de alăturare, un grup de „tineri liberali” aflaţi până atunci în PNL-Tătărescu (grupul Costel Tătăranu-Aurelian Bentoiu) s-a reîntors la matcă, în PNL condus de Dinu Brătianu. Reprimirea „păreriştilor”, cum au fost numiţi, s-a petrecut la 7 octombrie 1946, acasă la Dinu Brătianu. Două săptămâni mai târziu, partidele de opoziţie (Partidul Naţional Liberal, Naţional Ţărănesc şi Social-Democrat Independent) încheiau un acord pentru apărarea libertăţilor democratice şi apoi lansau Manifestul către Ţară prin care chemau populaţia să voteze opoziţia, pentru a schimba viitorul României. Programul electoral al PNL, popularizat în ziarul Liberalul, preciza că partidul apăra monarhia constituţională şi statul naţional, garanta drepturile fundamentale ale cetăţenilor şi proprietatea privată.
Dan Amedeo Lăzărescu, jurist, ziarist şi scriitor, membru al Tineretului Liberal din 1940, a lucrat în 1946 ca redactor la Liberalul. Provenea dintr-o familie cu tradiţii liberale şi cu relaţii în aceste cercuri politice, aşa încât cunoştea detaliile întrunirilor „la vârf” ale PNL din campania electorală 1946 nu numai ca ziarist. Despre una dintre aceste şedinţe, în care disidenţa tătărăsciană condusă de Petre Bejan le cerea tuturor liberalilor să se alăture comuniştilor la alegeri, Dan Lăzărescu îşi amintea foarte bine, chiar mulţi ani mai târziu:
„[Petre Bejan:] <Ni s-a spus că Partidul Comunist din punct de vedere electoral este zero. Toată ţara votează cu Maniu. Partidul nostru este zero din punct de vedere electoral. Prin urmare, dacă mergem separat, noi vom fi zdrobiţi, cu toate consecinţele. Numai dacă mergem împreună vom reuşi să obţinem un succes>… Atunci a luat cuvântul nepotul şi secretarul lui Bentoiu, marele avocat Patriciu Popescu […] şi a spus: <Domnule preşedinte, dumneavoastră ne spuneţi… aţi pledat o acţiune care nu prea este logică. Aţi spus aşa: Din punct de vedere electoral, Partidul Comunist este zero. Din punct de vedere electoral, partidul nostru este zero, dar dacă se contopesc aceste partide, înseamnă că vor câştiga majoritatea parlamentară. Dar ce poate să rezulte dacă un zero se adaugă altui zero?.. Ceva foarte urât mirositor!> Aplauze… […]
Atuncea <păreriştii> au hotărât să treacă la Dinu Brătianu şi au trecut numaidecât la Dinu Brătianu. Cum eram prieten cu toţi, mai ales cu Dumitru Alimăneşteanu, cu Bentoiu şi mai ales cu Costel Tătăranu şi cu Aznavorian, am mijlocit [trecerea] şi foarte repede ei au revenit… Însă, cu mari rezistenţe din partea anumitor oameni de-ai lui Dinu Brătianu… în special Alexandrescu Guranda, şeful Organizaţiei liberale Neamţ, a fost violent împotriva revenirii <păreriştilor> în Partidul Liberal. Dar, în cele din urmă, Dinu Brătianu a fost înţelept şi i-a reprimit. Singurul care n-a venit a fost Dumitru Alimănişteanu, care a declarat că el a făcut o greşeală, că înţelege să se sancţioneze singur şi se retrage din viaţa politică. […]
Prin urmare, Tătărescu cu oamenii lui a hotărât să meargă pe liste comune [ale Blocului Partidelor Democrate], iar <păreriştii> au trecut la [PNL] Dinu Brătianu, împrospătând cu valoarea lor nivelul intelectual şi politic al partidului.”
„Rezultatul acesta a derutat total guvernul”
„Propaganda electorală a fost foarte mult împiedicată de comunişti. Au fost atacuri, răniri, ucideri, arestări arbitrare, în sfârşit… Şi după ce se pregătise totul pentru ca guvernul să obţină o largă majoritate, spre marea surprindere a guvernului alegerile au fost câştigate neoficial de către ţărănişti. După toate calculele făcute pe baza declaraţiilor şefilor de organizaţii şi proceselor verbale, ţărăniştii ar fi avut 60 şi 70%, liberalii circa 10%, [Partidul Social-Democrat al lui] Titel Petrescu 3-4%, MADOSZ-ul – adică organizaţia comunistă maghiară – 9%, asta s-a respectat. Iar guvernul 10, maximum 15%, cu toate fraudele excepţionale!
Rezultatul acesta a derutat total guvernul, aşa încât a ezitat vreme de trei zile cu publicarea rezultatelor, nu ştia exact ce rezultate să dea. Recunoştea, la un moment dat, că în câteva judeţe din Ardeal ţărăniştii au ieşit cu mari majorităţi. Atuncea noi, la Liberalul, care şedeam zi şi noapte, am… Eu am publicat o notă în care spuneam: <Întârzierea publicării rezultatelor alegerilor se datoreşte faptului că n-au sosit încă rezultatele din colonii>. Adică din Insula Şerpilor pe care n-o cedase încă Ana Pauker, n-a îndrăznit, cât timp a fost regele Mihai, s-o cedeze ruşilor!
În sfârşit, după cum am aflat ulterior, guvernul, în situaţia în care se afla, a comunicat rezultatele exacte la Moscova şi a întrebat ce să facă şi Stalin a dat răspunsul: <Sunteţi proşti! Inversaţi pur şi simplu rezultatele!> Şi-atuncea, în sfârşit, s-au dat rezultatele falsificate, guvernul a obţinut 70%, MADOSZ-ul a rămas cu 9% şi cu 33 de deputaţi, ţărăniştii au avut – nu ştiu – 8%-9%, cu 34 deputaţi, liberalii 3 sau 4%, cu trei deputaţi – Ionel Pleşa la Dolj, Romniceanu la Galaţi şi Costache Pillat la Botoşani unde ţărăniştii au avut două mandate. Şi aşa s-au făcut aceste alegeri falsificate.”
„Reputaţia României se bazează pe aceste alegeri integral falsificate!”
„M-aţi întrebat dacă eu am candidat: da. Când trebuiau depuse candidaturile – adică prin luna august sau septembrie, nu mai ţin minte – m-a chemat la Clubul Liberal profesorul Gheorghe Brătianu care mi-a spus: <Dragă domnule Lăzărescu, am să-ţi cer să-mi faci o mare favoare, să candidezi înaintea mea pe lista liberală>. El a vrut să candideze ultimul, erau 31 de locuri pe lista liberală a capitalei, la Camera Deputaţilor. Senatul fusese desfiinţat, cu toate protestele noastre. Cap de listă era Dinu Brătianu, al doilea era dr. Costinescu, şeful capitalei, a treia era Pia Alimănişteanu, sora lui Dinu Brătianu şi soţia lui Alexandru Alimănişteanu şi fiica lui Ion C.Brătianu. Ei, era Patriciu Popescu, era trecut pe listă al 16-lea, iar eu eram al 30-lea – eram cel mai tânăr candidat, aveam 27 de ani – şi pe urmă urma Gheorghe Brătianu, a cărui posibilitate de a se prezenta fusese contestată, pentru că fusese acuzat că fusese voluntar împotriva Uniunii Sovietelor. […]
Rezultatul acesta a decepţionat total pe toţi oamenii serioşi din România şi, ceea ce este mai teribil, îndată ce s-au publicat rezultatele integral falsificate şi pe baza – asta nu trebuie uitat niciodată! – pe baza acestor alegeri integral falsificate s-a creat posibilitatea juridică a României de a fi reprezentată în străinătate. Pe baza unor alegeri falsificate! Până astăzi, reputaţia României se bazează pe aceste alegeri integral falsificate!
Care a fost reacţia populaţiei la auzul acestui…?
N-a mai fost nici o reacţie! Poporul român nu reacţionează! Însă a fost un spectacol degradant, că foarte mulţi aşa-zişi intelectuali au felicitat guvernul, România, pentru rezultatele obţinute.”
Regele inaugurează Parlamentul
„Îndată după aceste alegeri s-a pus problema dacă puţinii deputaţi tărănişti – 34 – şi liberali – 3 – vor participa sau nu la şedinţele Parlamentului. S-a hotărât să nu participe. După care, s-a hotărât deschiderea Parlamentului la data de 1 decembrie 1946. Doctorul Bercovici m-a rugat să asist, în calitate de jurnalist, cu cartea de la Liberalul, la deschiderea Parlamentului.
Şi m-am dus acolo la ora 9, la Dealul Mitropoliei. În hol, înainte de intrarea în sală, era Groza în frac, cu joben, în sfârşit, şi cu Zăroni în haine naţionale foarte albe, foarte frumoase. Şi se plimba foarte enervat, că nu ştia dacă vine sau nu regele. Fixase la ora 9 şi regele nu venea! Şi discuta, spunea prostii, discuta cu nişte ziarişti unguri în ungureşte, pe urmă… nişte ziarişti francezi […], dar era foarte enervat. Şi asta a durat aproape două ore. Regele mi-a spus pe urmă că el hotărâse să nu se prezinte. Şi consultase pe reprezentanţii Angliei şi Americii la Bucureşti, care i-au spus că nu pot să-i dea nici un fel de sfat. Dar se pare că i-au dat sfatul să se prezinte, ca să nu creeze o prăpastie între el şi guvern.
Şi, în sfârşit, pe la ora 11, când Groza era mai enervat ca oricând, vine şeful protocolului palatului, comandorul Gabi Mircescu, care îi spune: <Domnule prim-ministru, cortegiul regal a plecat din curtea palatului şi-ntr-o jumătate de oră va fi aici>. Zăroni şi-a făcut vânt cu jobenul şi a spus ziariştilor: <Acuma, în sfârşit, pot să vă spun că până acuma din cele trei pistoale care conduc un stat n-au funcţionat decât două: eu, ca şef al puterii executive şi puterea judecătorească; puterea legislativă n-a funcţionat şi pistolul regal abia acuma hotărăşte să funcţioneze!>. Ei, prostii din astea…
Într-adevăr, soseşte cortegiul. Majestatea Sa regele, alb la faţă, impozant cum el era, alături de el noul ministru de război – că se formase un nou guvern, care înlocuise pe Vasiliu Răşcanu – generalul Lascăr, fostul meu comandant al Corpului de munte, roşu la faţă, venise [în ţară] cu Divizia <Horea, Cloşca şi Crişan>. Toţi ceilalţi miniştri în frac şi cu joben. Până şi Gheorghiu Dej, Voitec, toţi…Tătărescu. Se intră în sală, eu mă duc în tribuna presei, alături Soreanu şi Soreanu-mi spune: <Să-l vezi pe tâmpitul ăla cu barbă>, adică Voitec, <ce-o să facă atunci când o să se uite la mine!> Şi-ntr-adevăr, Voitec, în frac şi cu joben, se aşezase pe banca ministerială şi deodată îl vede pe Soreanu, fostul lui şef de la Adevărul, unde Voitec fusese şeful secţiei de fotografii. Când îl vede pe Soreanu în tribuna presei, Voitec se ridică şi-i face un salut, obsechios, aşa, uitând că este [ministru]…<Uite>, zice, <ăsta uită că e ministru!> […] Şi regele a vorbit, apoi a plecat…”
[Interviu de Mariana Conovici, 1996]
