La biroul lui au ajuns peste 400 de piese. Pentru Amadeus, alegerea numelor pentru Sanremo 2024, care se va desfăşura între 6 și 10 februarie, nu a fost ușoară. Anunțul aleșilor a fost făcut duminică, în ediția de la ora 13.30 a telejurnalului de pe Raiuno.
O selecție aparent grea, care l-a determinat pe directorul artistic să schimbe în ultimul moment regulamentul și să mărească numărul artiștilor care concurează (de la 23 la 27). În total, vor fi treizeci: 27 de nume mari la care se vor adăuga apoi cei 3 cântăreți care vor urca pe podium în finala de la Sanremo Giovani, programată pe 19 decembrie şi care va fi transmisă în direct de Rai1. Numărul mare de artişti care vor urca pe scena festivalui din oraşul florilor a fost primit de urmăritorii de pe social media cu multă ironie și puţină perplexitate: ”Ultimul cântă la 4 dimineața?”. De altfel, între invitați, monologuri, sketch-uri și reclame, maratonul chiar riscă să devină infinit. Însă, având în vedere că în ceea ce îl privește pe Amadeus, acesta va fi ultimul său festival în calitate de director artistic şi prezentator (aşa cum a confirmat), publicul, telespectatorii şi ascultătorii vor avea răbdare.
Cei 27 de ”big” care, începând cu seara de 6 februarie vor urca pe scene teatrului Ariston, din Sanremo sunt:
Fiorella Mannoia
Geolier
Dargen D’Amico
Emma
Fred De Palma
Angelina Mango
La Sad
Diodato
Il Tre
Renga e Nek
Sangiovanni
Alfa
Il Volo
Alessandra Amoroso
Gazzelle
Negramaro
Irama
Rose Villain
Mahmood
Loredana Bertè
The Kolors
Big Mama
Ghali
Annalisa
Mr. Rain
Maninni
Ricchi e Poveri
(www.lastampa.it- 3 decembrie)
Traducerea: Cătălina Păunel
RADOR RADIO ROMANIA, 3 decembrie