Ziua de 6 decembrie este una din zilele cele mai așteptate de toți copiii. Pentru a marca acest eveniment, Romfilatelia va introduce în circulație, în ziua de Moș Nicolae, emisiunea de mărci poștale Ziua Darurilor, alcătuită din 4 timbre și 1 plic „prima zi”.
Timbrele emisiunii cu valorile nominale de 3,50 lei, 4,70 lei, 9 lei și 14 lei, reproduc imagini ale unor cărți poștale ilustrate de mare interes, din anii 1913 și 1914 și redau magia sărbătorilor în Belle Epoque, când copiii îl așteptau pe Moș Nicolae cu emoție și candoare. Acestea aparțin colecției de cărți poștale ale Arhivelor Naționale ale României.
Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai cunoscuţi și mai iubiţi sfinţi din istorie. Deși cultura de astăzi i-a transformat imaginea în Moșul Nicolae, vesel, care aduce daruri doar copiilor cuminţi, el rămâne în memoria creștinilor drept sfântul blând și milostiv, care vine repede în ajutorul celor care se află în necazuri.
Imaginea Sfântului Nicolae, în manieră stilizată, este redată pe ștampila „prima zi” a emisiunii.
6 decembrie este ziua în care copii de pretutindeni îl așteaptă nerăbdători pe Moș Nicolae. În seara de Ajun a acestei zile ei își pregătesc ghetuțe, cizmulițe, șosete, în care ar trebui ca sfântul cel darnic să le lase daruri.
Această sărbătoare este considerată ca una de mare importanță pentru toți creștinii.
Deși nu se cunosc încă foarte multe detalii concrete despre viața Sfântului Nicolae, se crede că acesta s-a născut în orașul Patara din provincia romană Lycia, astăzi în Turcia, în jurul anului 270 d.Hr. Se crede că s-ar fi născut într-o familie de creștini înstăriți, iar nașterea sa ar fi fost un miracol dat de Dumnezeu părinților săi, mama sa rămânând „stearpă” după nașterea lui Nicolae, datorită faptului că acesta a fost predestinat de Dumnezeu să fie făcător de minuni, conform unor legende despre viața sfântului.
Se crede chiar, deși încă nu s-au găsit dovezi care să ateste acest lucru, faptul că Nicolae a participat în cadrul Conciliului de la Niceea din anul 325 d.Hr., eveniment major din istoria creștinismului, unde s-au pus bazele doctrinei religioase care stă la baza creștinismului modern.
Poate cel mai important aspect, care l-a consacrat în tradiția creștină și în cultura populară pe Sfântul Nicolae, a fost obiceiul său de a oferi în secret daruri oamenilor săraci și copiilor.
Ziua de 6 decembrie este, de asemenea, momentul în care cei care poartă numele de Sfântului Nicolae, își celebrează ziua onomastică.
Deși este în general considerată ca o sărbătoare a copiilor, în care aceștia se bucură de darurile primite de la Moș Nicolae, această zi poate fi și un moment important pentru adulți, în care ei își pot aduce aminte cu drag de farmecul sărbătorilor de iarnă în perioada copilăriei.
Romfilatelia mulțumește reprezentanților Arhivelor Naționale ale României pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
Emisiunea va fi disponibilă de miercuri, 6 decembrie 2023, în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați Biroul Relații Publice:
Tel: 021 / 336 93 92