La data de 7 decembrie, în calendarul creştin ortodox este pomenită Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş.
* * * * *
Ea s-a născut în anul 1206, în oraşul Veliko Târnovo, acum în Bulgaria, într-o familie de țărani, şi i s-a dat din botez numele Filofteia („iubitoarea de Dumnezeu”).
Sfânta mergea de mică la biserică, iubea slujbele şi cuvintele Sfintei Scripturi, posturile şi rugăciunea.
Cea mai mare virtute a sa era însă milostenia, aşa încât îşi dăruia hainele săracilor, iar din hrana pe care o ducea tatălui său la câmp, o bună parte o dădea nevoiaşilor, care se adunau în jurul ei.
A rămas de mică orfană de mamă, iar mama vitregă a chinuit-o cu diferite munci grele, îi făcea tot felul de necazuri, ba mai mult, o schingiuia. Nici de la tatăl său Sfânta Filofteia nu primea afecţiune şi grijă, dimpotrivă.
În „Vieţile sfinţilor” se arată că: „Tatăl ei cel gros la minte, întunecat la judecată şi mai întunecat la cunoştinţă (…) o muncea cu multe feluri de bătăi şi chinuri”.
Mai mult, Sfânta Filofteia a plecat la ceruri la vârsta de 12 ani, în urma unei lovituri pe care a primit-o de la tatăl său. Acesta se afla în câmp la arat şi a lovit-o cu o bardă atunci când a văzut-o pe fiica sa cum împărţea săracilor din mâncare pe care trebuia să i-o ducă lui.
Tot în „Vieţile sfinţilor” se arată că: „Nu era prigoană asupra creştinilor ca de demult, pe vremile tiranilor împăraţi, nu erau tirani ca să poruncească, nu erau muncitori care să chinuiască. Ci, ea a fost chinuită în vreme de pace, în vreme de creştinătate, nu de cei străini, ci chiar de cel ce a născut-o şi de vitrega sa mamă, care erau creştini cu credinţa”.
Trupul ei sfânt a rămas pe pământ cu sânge încă curgând din piciorul tăiat, strălucea atât de tare încât lumina şi locul dimprejur.
Cuprins de spaimă, tatăl său a mers să o ridice, însă nu putea nici să se apropie, nici să se atingă de ea, poate pentru strălucirea slavei celei dimprejurul ei, sau poate şi pentru nevrednicia sa.
După ce a văzut această minune, părintele ei a alergat în cetate şi mergând la arhiepiscop şi la autorităţi le-a spus cum s-a întâmplat şi cum sfântul ei trup zace pe pământ şi cum este înconjurat de multă lumină. Arhiepiscopul, împreună cu toţi arhiereii, cu tot clerul şi cu toţi cei mari ai cetăţii şi cu o mulţime din popor, auzind lucrul acela minunat, au alergat cu făclii şi tămâie, au făcut slujbe şi cu rugăciuni şi, ajungând la trupul fără viaţă, l-au văzut strălucind cu lumină dumnezeiască.
Tradiţia consemnează faptul că Sfânta Filofteia nu a putut fi adusă în cetatea Târnovei datorită faptului că trupul său cel micuţ s-a făcut atât de greu încât nu a putut fi ridicat de pe loc cu nici un chip. Episcopul locului, înţelegând că voia muceniţei era alta decât de a merge în Târnovo, a început a rosti la căpătâiul ei nume de cetăţi, mănăstiri şi biserici. Doar atunci când a fost pomenit numele Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş, Filofteia a putut fi mutată din loc.
În timpul domnului Radu cel Mare (1495-1508), sfintele sale moaşte au fost aduse în Ţara Românească şi aşezate la Curtea de Argeş, în Biserica Domnească, iar mai târziu, când Neagoe Basarab a construit Mănăstirea Curtea de Argeş (1517), trupul sfintei a fost mutat acolo, loc în care se află şi astăzi.
Cele peste 300 de scene ale picturii originale din secolul al XIV-lea ale Bisericii Domneşti de la Curtea de Argeş reprezintă, conform opiniei specialiştilor, unul dintre cele mai valoroase exemple de artă bizantină din sud-estul Europei, fără a putea fi integrate într-o şcoală şi un curent particular. Pe unul dintre pereţi există o pictură unică în lume, care o reprezintă pe Maica Domnului însărcinată.
Unele dintre fresce prezintă scene din viaţa Sfintei Filofteia, ale cărei moaşte au fost aduse la Biserica Domnească, aşa cum aminteam, în anul 1396.
La 28 februarie 1950, Sfântul Sinod hotărăște generalizarea cultului Sfintei Filofteia pe întreg cuprinsul țării.
În octombrie 1955, Biserica noastră a canonizat primii sfinți români după trup și a generalizat totodată cultul sfinților și sfintelor cu moaște pe pământul României, dar care nu erau români după trup, între aceștia prenumărându-se Cuvioasa Parascheva, Sfântul Dimitrie Basarabov, Sfânta Muceniță Filofteia.
Cu acest prilej a fost celebrată Cuvioasa Filofteia, în cursul unui praznic care a durat două zile (12-13 octombrie 1955), iar participarea credincioșilor și a clerului a fost numeroasă și strălucită.
În fiecare an, la 7 decembrie, sfintele sale moaște sunt scoase afară din paraclis și racla este deschisă, fiind puse într-un pavilion special amenajat din fața bisericii mănăstirii, pentru ca mai ales în această zi credincioșii, care se adună în număr mare la prăznuirea ei, să li se poată închina.
* * * * *
Încă din bătrâni se crede că respectarea sărbătorii Sfintei Filofteia, ca zi nelucrătoare, ferește viile de mană și furia naturii.
Sfânta Filofteia este considerată ocrotitoarea copiilor și a tinerilor, și în special a fetelor, pe care le ajută să se căsătorească și să aibă o viață liniștită.
Conform tradiției, Sfânta Filofteia este o sora îndepărtată a Sfântului Ilie, astfel că ea mai este numită și „aducătoarea de ploi”.
Sunt consemnate, de-a lungul vremii, mai multe procesiuni cu moaștele Sfintei pe timp de secetă, iar tradiția spune că prin mijlocirea ei în fața lui Dumnezeu a plouat, iar roadele au fost bogate.
În anul 2004, racla în care se odihnesc moaștele Sfintei Filofteia a fost restaurată la Monetăria Statului, s-a reaurit capacul, s-a drapat lemnul cu catifea roșie, s-au aurit piesele din argint, s-au schimbat piciorușele de sprijin, confecționate din aluminiu.
De asemenea, s-au înlocuit bucățile deteriorate din lemnul de chiparos.
În cursul restaurării, specialiştii de la Monetăria Statului au găsit scris pe săculețul care învelea moaștele un blestem care ar data din vremea Mitropolitului Cosma, care, speriat că moaștele sfintei vor fi împrăștiate, a rostit, la 10 mai 1791, următoarele:
„Poruncim cuvioșiei/ tale Arhimandrite chir Parthenie, Igumen Argeșului, să le pecetluiești într-un săculețu de bogasin nou lăsându- i afară numai mâna cea dreaptă pentru sărutarea norodului. și așa pecetluite să le/ așezi în sicriu. Și să știe fieșcare/ să se ferească a nu cuteza să ciupească/ cât de puțin din sfintele moaște, că am pus blestem asupra cui/ a cuteza a să atinge/ să ia. Într-a acesta și chip să urmezi/! Și să fii blagoslovit!”
