Deschisă în perioada decembrie 2023 – ianuarie 2024
Îl poți căuta pe Eminescu în poezia sa antumă sau postumă, în proză, în articolele din presa vremii, îl poți căuta în documentele de epocă, în manuscrise, în amintirile celor care l-au cunoscut, în fotografii. Îl poți căuta mergând pe urmele lui și încercând doar să-i ghicești pașii prin Ipotești și împrejurimi, în Botoșani, Cernăuți, Blaj, Sibiu, Iași, București, Viena, Berlin, Odessa, prin alte locuri pe unde se știe sau doar se presupune că a trecut. Peste ani, în virtutea legăturii pe care o avem cu textul lui, îi mai putem simți prezența și o mai putem transmite, prin fotografie, celor care vor să privească aceste locuri cu ochii altora. Pornind de la acest concept, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, a organizat în 2016, prima ediție a Taberei de Fotografie, intitulată Căutându-l pe Eminescu. Zeci de trasee, sute de fotografii, workshopuri, ateliere, pe parcursul edițiilor desfășurate, au păstrat continuitatea acestui proiect.
În perioada decembrie 2023 – ianuarie 2024 Memorialul Ipoteşti vă invită să vizualizaţi o selecție din materialul fotografic realizat de participanții la Tabăra de fotografie IPOTEȘTI. Căutându-l pe Eminescu, desfășurată în perioada 20-23 octombrie 2022. Fotografiile au fost realizate în urma tururilor și sesiunilor foto propuse în această ediție la: Ipotești, Capela Calimachi din Stâncești, Lacul cu nuferi din pădurea Baisa, Mănăstirea Agafton, bisericile de lemn din Cervicești, Hilișeu-Horia, Bălușeni, Bănești, Brăiești, Mănăstirea Vorona, Sihăstria Voronei, biserica din Bălinești, Mănăstirea Coșula și Botoșani.
Fotografiile au fost făcute de membri ai Clubului Foto VARADIUM din Oradea: Florica Bacter, Raul GHIMAN, Dan GRIGA, Ovidiu ILISIE, Csaba KARAKO, Constantin Lazăr, Iuliana PAȘCA, Doru PETRUȚIU, Marian PLAINO, Ovi D. POP, Adela RUSU, Mariana Scubli, Eduard SUCIU, Rebeca SUTAC, Sandor SZABO, Szabolcs Vincze.
Comunicat de presă