“If you are cold, tea will warm you,
if you are too heated, it will cool you,
If you are depressed, it will cheer you,
If you are excited, it will calm you.”
(William Ewart Gladstone)
Context
Ceaiul, din cele mai vechi timpuri, reprezintă o modalitate de delectare a papilor gustative, un produs al ceremonialurilor de stat și o formă de deosebire socială. Ceaiul nu a fost un „produs” accesibil pentru publicul larg în toate timpurile, fiind o băutură destinată exclusiv nobilimii, dar în momentul în care această băutură a început să fie achiziționată de publicul larg, a devenit produsul favorit al multor generații. Primul scriitor britanic care a „promovat” ceaiul ca băutură a fost Samuel Pepys, în 1660.
Ceaiul, o istorie
Ritualul britanic de servire a ceaiului reprezintă o formă de diferențiere față de alte popoare, întrucât ceaiul transmite imaginea unei persoane manierate, educate la cele mai bune școli și diferite din punct de vedere al gândirii. În ciuda acestei imagini, ceremonialul ceaiului nu a fost o invenție englezească, ci a fost un produs de import din Asia, China secolului al XVII-lea. În urma unor negocieri severe, China a permis Angliei să deschidă o cale de comerț prin portul Canton. Ceaiul a devenit favoritul monarhiei deorece Anglia a fost o națiune consumatoare de cofeină la acel moment. Regele Carol al II-lea al Angliei s-a căsătorit cu Caterina de Braganza, o prințeză portugheză care s-a îndrăgostit de gustul ceaiului și a impus acest produs ca băutură servită la micul dejun. Ceaiul a fost acaparat ca o modă în rândul nobilimii britanice pentru câteva sute de ani. Ceaiul era atât de scump, încât populația normală nu-l putea achiziționa, până în secolul al XIX-lea, când ceaiul a devenit un produs de consum larg. Una dintre persoanele care a extins consumul de ceai către populația de rând din Anglia a fost Sir Thomas Lipton, cel care a înființat și compania de ceai cunoscută astăzi drept „Lipton”.
Comerțul cu ceai a reprezentat și un motiv de conflicte deoarece ceaiul a fost comercializat pentru metalele prețioase ale statelor. Înțelegând dependența britanică, China a „golit” efectiv visteria britanică și a determinat imperiul să recurgă la gesturi disperate. Până la jumătatea secolului al XIX-lea, Anglia a reușit să-și recupereze visteria cu metale și să primească ceai pentru Opium indian, un drog puternic care a declanșat două conflicte. În urma acestor conflicte, China a fost nevoită să facă concesii mari către Anglia.
Ceaiul de dupa-amiază
Tot în secolul al XIX-lea, ducesa de Bedford a introdus ceaiul la amiază, întrucât nobilimea servea doar două mese, dimineața și seară și nu avea timp de gustări. Pe lângă ceai, ducesa a introdus și prăjiturile sau biscuiții, care se serveau în număr restrâns pentru a nu tăia pofta de mâncare. Ulterior, pe lângă prăjituri, au fost introduse și sandvișuri( Finger sandwiches) iar ceaiul era musai să fie servit cu lapte. Introducerea laptelui nu a fost făscută din rațiuni de gust, ci din rațiuni de costuri scăzute, întrucât populația de rând nu veniturile necesare să cumpere seturi de ceai din porțelan, care să reziste temperaturii ridicate a apei. În momentul în care apa fierbinte era turnată în ceainic sau ceașcă, aceasta crăpa. Soluția a fost să toarne un lichid rece peste ceaiul fierbinte pentru a reduce temperatura.
„High Tea” ceaiul clasei muncitoare
Aceast tip de ceai reprezinta echivalentul ceaiului de după-amiază al nobilimii, însă diferit ca „putere”. Acest tip ceai era tot negru, dar revigorant, utilizat după o zi o de muncă obositoare și servit alături de o gustare în ateliere de producție sau șantierele de construcție. Denumirea de „High” a fost utilizată întrucât ceaiul era servit de muncitorii care lucreză la înălțime și consumă ceaiul pe schelele de lucru.
Autor: Alexandru Balaci
Bibliografie
https://www.lipton.com/us/en/world-of-tea/discover-english-tea-time-traditions/
https://www.britannica.com/biography/Thomas-Lipton
https://9dragonstea.com/history-of-tea/how-did-england-get-tea/
https://www.bbc.co.uk/bitesize/articles/zm2txyc
