Compania ucraineană „Ukrenergo” a anunţat că, pentru a doua zi consecutiv, a apelat la asistență de urgență din partea României și a Poloniei, importând energie electrică, vineri, între orele 11:00 și 19:00, pentru a echilibra sistemul de aprovizionare și a evita penele de curent. „Pentru a evita întreruperile și pentru a menține echilibrul în sistemul electric, dispeceratul Ukrenergo este nevoit să apeleze la asistență de urgență de la operatorii sistemului de transport al energiei electrice din România și Polonia între orele 11:00 și 19:00” – se arată în mesajul transmis de „Ukrenergo”.
Potrivit companiei, este vorba despre un volum de energie de 400 MW. „Ukrenergo” a subliniat că, din cauza îngheţului, consumul de energie este la cel mai înalt nivel. Pentru a face față creșterii cu 4% a cererii de electricitate, sistemul energetic ucrainean ar trebui să pună în funcțiune trei unități de centrale termice. „În acest moment, însă, nu există capacități libere la centralele electrice. În urma bombardării sistematice și prelungite, una dintre centralele termice dintr-o regiune estică a fost din nou avariată. Într-o altă regiune, una dintre unități a intrat în reparații de urgență, din cauza unei probleme de echipament. Lucrările de reparații sunt încă în desfășurare la unele unități de termocentrale, iar centralele solare nu pot funcționa la capacitatea maximă, din cauza nebulozității dense în toată țara” – explică serviciul de presă al „Ukrenergo”.
Compania transmite că nu exportă energie electrică, iar importurile sunt planificate dimineața și seara – din Slovacia, România și Republica Moldova. Este vorba despre un volum total de energie de 2.193 MWh./sdan/gpodea
Agenția de presă UKRINFORM – 8 decembrie