Principalul reprezentant al Chinei pentru probleme climatice a declarat astăzi că sunt puține șanse ca summitul COP28 privind schimbările climatice să fie numit un succes dacă națiunile nu vor conveni o formulare privind viitorul combustibililor fosili.
Întrebat dacă China sprijină „eliminarea treptată” a combustibililor fosili, el s-a referit la termenii folosiți în acordul „Sunnylands” încheiat luna trecută cu SUA, adăugând că o altă opțiune ar fi reducerea treptată a ponderii combustibililor fosili în mixul energetic global şi că ţara sa sprijină eforturile de triplare a capacității globale de energie regenerabilă.
Reprezentantul chinez, Xie Zhenhua, a descris summitul climatic COP28 din acest an ca fiind cel mai greu din cariera sa. „Am participat la aceste negocieri privind schimbările climatice timp de 16 ani, iar cea mai deprimantă reuniune a fost COP de la Copenhaga pentru că am obținut doar un rezultat care a fost ‘notat'”. Cea mai incitantă reuniune a fost COP de la Paris”, le-a spus el jurnaliştilor. „Cea mai grea întâlnire este cea de anul acesta. Sunt atât de multe probleme de rezolvat”./opopescu/gpodea
REUTERS – 9 decembrie