Comisarul UE pentru acțiunea climatică a criticat sâmbătă încercarea OPEC de a bloca acordul COP28 privind eliminarea treptată a combustibililor fosili, considerând că decizia clubului producătorilor de petrol este „inutilă” și „nepotrivită”.
Reprezentanţi ai aproape 200 de țări reuniţi în Dubai pentru summit-ul COP28 al ONU privind schimbările climatice dezbat cu privire la oportunitatea ajungerii pentru prima dată la un acord care să prevadă renunţarea la utilizarea combustibililor fosili, principala cauză a schimbărilor climatice.
Într-o intervenție neobișnuită, secretarul general al OPEC, Haitham Al Ghais, a cerut săptămâna aceasta țărilor din grupul OPEC+ să respingă orice acord COP28 care vizează combustibilii fosili, într-o scrisoare obţinută de Reuters. „De foarte mulți, inclusiv de mine, acest lucru a fost văzut ca nepotrivit, ca inutil, ca în neconcordanţă poziţia în care se află lumea în ceea ce privește situația foarte dramatică a climei noastre”, a declarat comisarul UE Wopke Hoekstra referindu-se la scrisoarea adresată OPEC. „Suntem aici nu pentru a acorda atenție intereselor noastre naționale sau financiare strict definite…suntem aici pentru a face ceea ce este corect pentru viitorul lumii”, a declarat dl Hoekstra într-un interviu pentru Reuters.
Cel puțin 80 de țări, inclusiv cele 27 de membre ale UE, SUA și țările insulare vulnerabile din punct de vedere climatic cer un acord COP28 care să prevadă eliminarea treptată a combustibilii fosili, în timp ce oamenii de știință îndeamnă la acțiuni ambițioase pentru a preveni cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice. „Acesta ar trebui să fie începutul sfârșitului combustibililor fosili și cu toții trebuie să recunoaștem acest lucru, indiferent dacă producem petrol, consumăm petrol sau nu”, a spus Wopke Hoekstra. El a spus că ar fi un „scandal” dacă COP28 nu reușește să ajungă la un acord care să ofere lumii șansa de a limita încălzirea globală cu 1,5 grade Celsius – limita despre care oamenii de știință spun că ar evita efectele sale cele mai dezastruoase. Fost ministru olandez de externe, dl Hoekstra și-a început propria carieră lucrând o perioadă de trei ani la compania petrolieră Shell. Observatori și negociatori de la COP28 au spus că țări precum Arabia Saudită și Rusia – membre ale OPEC și, respectiv, OPEC+ – au fost cei mai puternici oponenți ai unui acord de eliminare treptată a combustibililor fosili la COP28.
Cărbunele, petrolul și gazele provoacă peste 75% din emisiile globale de gaze de seră, care alimentează înrăutățirea impactului climatic, inclusiv creşterea căldurii, secete și creșterea nivelului mării. Arderea combustibililor fosili a servit drept motor al vieții moderne, iar țările în curs de dezvoltare prezente la conferinţa ONU privind schimbările climatice cer mult mai mult sprijin financiar pentru a le ajuta să investească în energie curată.
Chiar și prin creșterea surselor de energie regenerabilă, combustibilii fosili produc aproximativ 80% din energia mondială. Alden Meyer, un delegat al think-tank-ului E3G la COP@*, a declarat că este prima dată când Secretariatul OPEC intervine în cadrul summitului ONU pentru climă discută cu o scrisoare ca aceea pe care a trimis-o săptămâna aceasta. „Indica un strop de panică”, a spus el./opopescu/lalexandrescu
REUTERS – 9 decembrie