Autor:Alexandru Balaci
La 11 decembrie 1861 avea loc citirea Proclamaţiei către naţiune a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), prin care aducea la cunoştinţă oficial că „Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată”.
Context
Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească. S-a întâmplat în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. De notat că și Crimeii a dus la un context european favorabil realizării Unirii. Votul popular favorabil, dat în urma unor adunări ad-hoc în 1857, a condus spre Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune.
La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală.
În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică.
După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar Constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.
Proclamația
„Români! Unirea este îndeplinită. Naționalitatea Română este întemeiată. Acest fapt măreț, dorit la generațiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante și s-a înscris în datinile Națiunilor. Dumnezeul părinților noștri a fost cu țara, a fost cu noi. El a întărit silințele noastre prin înțelepciunea poporului și a condus Națiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 și 24 Ianuarie ați depus toată a voastră încredere în Alesul nației, ați întrunit speranțele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiți Patria, veți ști a o întări. Să trăiască România!”
Iași, la 11 decembrie 1861.
Documentul era semnat ”Alexandru Ioan I” și era urmat de semnăturilor miniștrilor săi
Dimitrie Ghica, președintele Consiliului de Miniștri din Valahia și ministru Dinăuntru, Apostol Arsachi, ministrul Trebilor din Afară, Alexandru Plagino, ministrul de Finanțe, Ioan Gr. Ghica, ministrul de război, Gheorghe Văleanu, ministrul Controlului, Scarlat Fălcoianu, ministrul Justiției.
Alexandru C. Moruzi, președintele Consiliului de Miniștri din Moldova și ministru al Finanțelor. Ioan N. Cantacuzino, ministru de Interne și ad-interim la Justiție.
Alexandru A. Cantacuzino, ministrul Cultelor și Instrucției Publice.
Leon Ghica, ministrul Trebilor din Afară.
Constantin N. Șuțu, ministrul Lucrărilor Publice
Domnitorul a amânat special publicarea firmanului în Monitorul Oficial pentru ianuarie 1862, pentru a lăsa impresia că actul era doar unul formal, de o importanță minoră, el constatând doar un fapt împlinit. Ziua de 11 decembrie a generat un entuziasm extraordinar la Iași și București. Guvernele îi trimiteau domnitorului adrese omagiale și își exprimau încrederea în progresul ce urma să vină.
Băteau clopotele, iar poporul îl aclama pe străzi. Chiar și opzanții, precum Barbu Catargiu, un conservator adversar al lui Cuza, îi închinau discursuri însuflețitoare în Cameră. Ulterior va forma un singur guvern, rămânând o singura capitală, București. Parlamentul se va unifica, iar prima ședință solemnă va fi pe 24 ianuarie 1862. Pe acte va începe să scrie ”România” în loc de ”Principatele Unite”. Unirea era acum completă și definitivă.
Bibliografie:
Calendar Rador
Proclamarea Unirii Principatelor Române din 11 decembrie 1861
Alexandru Ioan Cuza, Proclamația Unirii (Iași, 11 Decembrie 1861)
