Răzvan Moceanu
Miercuri, 13 decembrie, în calendarul creştin ortodox este marcat Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolit al Moldovei (1671-1674 și 1675 – 1686), unul dintre cei mai importanți cărturari români și primul versificator al psaltirei în întreaga Ortodoxie răsăriteană. El este autorul primelor traduceri din literatura universală în limba română, primul traducător din Moldova al cărților de slujbă în limba română, primul cărturar român care a copiat documente și inscripții, precum și unul dintre cunoscătorii și traducătorii din literatura patristică, contribuind substanțial la formarea limbii române literare.
Pentru viața sa duhovnicească remarcabilă, pentru eforturile sale în sprijinul păstrării dreptei credințe a poporului, precum și pentru reușita sa de a introduce limba română în cultul bisericesc, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat, cu zi de prăznuire 13 decembrie, zi în care, Dosoftei pleca la Domnul, în anul 1693, acum 330 de ani.
* * * * *
Dimitrie Barilă, pe numele de mirean, s-a născut la 26 octombrie 1624, la Suceava.
A studiat la Colegiul de la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iaşi, apoi a învăţat la Școala Frăției ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Lvov, Ucraina, unde a învăţat şi limbile greacă, latină, slavona bisericească, polona, a studiat Sfânta Scriptură și învățăturile Părinților Bisericii, dar a aprofundat şi retorica și poezia.
După absolvire, a revenit în Moldova, în anul 1649, fiind tuns în monahism sub numele de Dosoftei, la Mănăstirea Probota.
În timpul perioadei de studiu de la Lvov, datorită relațiilor sale cu patriarhul Moscovei și cu Nicolae Milescu, cărturar, traducător, călător, geograf și diplomat român, aflat acolo, a adus din Rusia un teasc de tipografie cu litere, cu care a tipărit la Mitropolia din Iași, în românește, cărți liturgice, unele traduse de el însuși, fiind unul dintre ierarhii care au promovat introducerea limbii române în biserică.
Astfel, în anul 1650, traduce pentru prima oară în românește „Istoriile lui Herodot”, alte lucrări traduse pentru prima dată în română, în manuscris, fiind „Cronograful lui Matei Cigalas”, un Pateric grecesc, cartea „Mântuirea păcătoșilor” a lui Agapie Landos și fragmente din „Viața și minunile Sf. Vasile cel Nou”.
Cărturar iscusit, cu o viaţă duhovnicească remarcabilă, Dosoftei urcă treptat în ierarhia bisericească, fiind, mai întâi, hirotonit episcop de Huși, între anii 1658-1660, apoi a fost numit episcop de Roman (1660-1671), pentru ca apoi să devină mitropolit al Moldovei, între anii 1671-1674 și 1675-1686.
Trebuie spus că, fiind uns mitropolit în anul 1671, la scurtă vreme se vede antrenat în evenimentele legate de războiul turco-polon, în care el sprijină politica antiontomană a domnului Moldovei Ştefan Petriceicu (1673-1674), iar în 1674, împreună cu acesta din urmă, este nevoit să se refugieze în Polonia. La începutul anului 1675 revine în Moldova, iar peste câteva luni redobândeşte scaunul mitropolitan, după care urmează o perioadă de un deceniu de intensă muncă intelectuală de traducere şi tipărire a principalelor cărţi de cult creştin ortodox în limba română.
În această perioadă leagă o strânsă prietenie cu celebrul cronicar Miron Costin, dar şi cu grecul Dositei Notara, viitor patriarh al Ierulalimului.
În condiţiile în care în oficierea slujbelor bisericeşti se folosea limba slavonă, Dosoftei depune eforturi considerabile pentru a aduce mai aproape de înțelegerea poporului cărțile de învățătură, în limba română.
În anul 1673, unele din primele cărți care au văzut lumina tiparului, în limba română, au fost „Psaltirea în versuri” – o operă poetică de dimensiuni considerabile, 8643 de versuri, în peste 500 de pagini – și „Acatistul Născătoarei de Dumnezeu”, traduse din limba slavonă, ambele lucrări fiind tipărite la Uniev, în Polonia.
În anul 1679, Dosftei tipăreşte „Dumnezăiasca Liturghie” – prima traducere care cuprinde toate cele trei liturghii și prima tradusă de un ierarh -, aceasta fiind a doua traducere românească, din limba greacă, a Sfintelor Liturghii, la mai bine de 100 de ani distanţă de cea a diaconului Coresi, din anul 1570. Lucrarea lui Dosoftei a constituit model și baza de la care au plecat edițiile de după ea, Liturghierele editate de Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul (Târgoviște, 1713), de mitropolitul Iacov Putneanul (Iași, 1759) sau de mitropolitul Veniamin Costachi (Iași, 1818).
În anul 1680, Dosoftei tipărea „Psaltirea de-nțăles”, cuprinzând un text bilingv în slavonă şi română, în 1681, tipăreşte „Molitvălnic de-nțăles”, iar în 1683 apare lucrarea „Parimiile de preste an”.
Tradusă într-o perioadă de 25 de ani (1682-1686), „Viața și petrecerea sfinților”, în patru volume, în limba română, a circulat în toate cele trei țări române, contribuind la îmbogățirea vocabularului limbii române, la cultivarea obiceiului de a citi, a evlaviei şi la întărirea conștiinței naționale.
„Viața și petrecerea sfinților” îl consacră pe mitropolitul Dosoftei drept biograf al sfinților, în lucrare fiind amintiţi, pe lângă sfinții cunoscuți ai întregii Ortodoxii, pe sfinții din Moldova. Sfântul Ierarh Dosoftei este unul dintre primii ierarhi români care au vorbit despre Sfânta Parascheva și căreia i-a închinat câteva pagini în această lucrare a sa, la puțini ani după ce sfintele sale moaște au fost aduse în Moldova, în anul 1641. De asemenea, Dosoftei a scris despre despre sfinții de la Tazlău, Sfinții Partenie și Rafael de la Agapia Veche, sfinţii de la Bisericani sau din alte zone, ale căror sfinte moaște le-a văzut. Dosoftei a relatat că unele dintre moaşte erau adăpostite în sicrie săpate în trunchiuri de brad, în fața cărora oamenii se închinau cu multă evlavie, iar peste ani, la canonizarea acestor sfinți de către Biserica Ortodoxă Română, un rol esenţial l-au avut biografiile realizate de mitropolitul Dosoftei.
Tot Dosoftei traducea, la rugăminţile patriarhului loachim al Moscovei și ale mitropolitului Varlaam lasinski al Kievului, din grecește în slavo-rusă, mai multe lucrări teologice: „Scrisorile Sfântului Ignatie Teoforul”, „Constituțiile Sfinților Apostoli”, „Istoria bisericească și privire mistică a patriarhului Gherman I al Constantinopolului”, sau „Dialog împotriva ereziilor”. De asemenea, Dosoftei a realizat, în limbile slavonă şi rusă, o culegere de texte patristice și liturgice despre prefacerea Sfântelor Daruri.
În anul 1686, regele polon Jan Sobieski, în campania sa antiotomană, a intrat în Moldova pentru a-l atrage de partea sa pe voievodul Constantin Cantemir. Fiind nevoiți să se retragă, polonii au luat cu ei mulțime de pietre scumpe, odoare din aur și argint. Luat ostatic împreună cu tezaurul Mitropoliei și cu moaștele Sf. Ioan cel Nou, Mitropolitul Dosoftei a trăit ultimii ani ai vieții sale pământești departe de țară.
Păstor dreptcredincios şi jertfelnic, sfântul ierarh a îndurat cu demnitate asprimile şi lipsurile, purtând de grijă comunităţii sale ortodoxe care se afla în Polonia.
În următoarea perioadă traduce introducerea dramei „Erofili”, scrisă de poetul cretan Gheorghe Hortatzis, la începutul secolului al XVII-lea şi începe traducerea Dogmaticii Sf. loan Damaschinul, din care se păstrează patru capitole din cartea I.
Dosoftei a trecut la domnul departe de țară, la 13 decembrie 1693, la Jolkiew (Jovkva), pe atunci în Polonia, astăzi în Ucraina, în regiunea Lvov, la puţin timp după ce a slujit Sfânta Liturghie, în biserica în care i se acordase un loc, de către regele de atunci al Poloniei. A fost înmormântat în Biserica „Nașterea Domnului” din Jolkiew.
Pentru viața sa duhovnicească remarcabilă şi pentru reușita de a introduce limba română în cultul bisericesc, la 14 octombrie 2005, de sărbătoarea Sfintei Parascheva, în Catedrala mitropolitană de la Iași a avut loc proclamarea canonizării sale, la Sfânta Liturghie, oficiată de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, cu ÎPS Panteleimon, Mitropolit de Veria, Nausa și Kampania, alături de numeroși ierarhi din Sinodul Bisericii Ortodoxe Române.
Sinodul BOR a stabilit ca zi de pomenire a Sfântului Ierarh Dosoftei data de 13 decembrie, cea în care mitropolitul moldav, în anul 1693, trecea la cele veșnice.
În Tomosul sinodal al Bisericii Ortodoxe Române privind canonizarea Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, se arată:
„Având în vedere viața pilduitoare a învățatului Ierarh Dosoftei, evlavia sa călugărească și înțelepciunea sa sfântă, în tâlcuirea cuvântului lui Dumnezeu, pentru luminarea slujitorilor sfintelor altare și a poporului credincios, precum și păstrarea dreptei credințe, urmând obiceiul sinodal și chemând în ajutorul nostru puterea lui Dumnezeu, Celui închinat și preamărit, Hotărâm: Ca de acum înainte și în veci Ierarhul Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, să fie numărat între Sfinții Bisericii și să fie pomenit și cinstit cu cântări de laudă în ziua de treisprezece a lunii decembrie. Poruncim, de asemenea, în Duhul Sfânt, ca viața, slujba și icoana Sfântului să fie primite cu evlavie de preoții, monahii și credincioșii ortodocși.”
În zilele noastre, în fața Palatului Culturii din Iași se ridică o construcție simplă cu etaj, având 3 fațade, ferestre arcuite și dreptunghiulare, pridvor deschis, coloane înalte și zvelte și foișoare țărănești, care a adăpostit la sfârșitul secolului al XVII-lea a doua tiparniță din Moldova, instalată de către mitropolitul Dosoftei în anul 1679. Aici a funcționat o mănăstire de călugări și o tipografie de cărți religioase, în care s-au tipărit „Liturghia” (1679), „Psaltirea de-nțeles” (1680) şi „Viața și petrecerea sfinților” (1682–1686). Conform unor mărturii istorice, Casa Dosoftei a îndeplinit și rolul de reședință a mitropolitului Dosoftei, în jurul anului 1675.
În anul 1975, în semn de omagiu față de marele cărturar, unul dintre primii care au promovat tipărirea de cărți în limba română, în faţa Casei Dosoftei din Iaşi a fost dezvelită o statuie din bronz înfăţişându-l pe mitroplitul Moldovei, lucrarea fiind realizată de către sculptorul ieșean Iftimie Bârleanu.
Casa Dosoftei, Iaşi – fotografii din arhiva personală, realizate în octombrie 2012
