Introducere
Cu 98 de ani în urmă (1925), din motive personale, speculate de conducerea Partidului Naţional Liberal, prinţul Carol al II-lea a renunţat, pentru a treia oară, la tron, hotărându-se să rămână în străinătate, sub numele de Carol Caraiman. La data de 31.12.1925, Consiliul de Coroană a ratificat renunţarea prinţului Carol al II-lea la tron, în favoarea fiului său, Mihai de Hohenzollern. Totuși, Carol al II-ea a devenit Rege al României în 1930, la 3 ani după moartea tatălui său. Între timp, România fusese condusă de un Consiliu de Regență, în numele fiului său, Mihai. Regele Carol al II-lea a rămas pe tron timp de 10 ani, până în septembrie 1940, când a renunțat la coroană, pentru a patra și ultima oră, în contextul în care România pierduse Basarabia, Bucovina de Nord, Transilvania și Cadrilaterul.
Pe 6 septembrie 1940, a semnat actul de trecere a coroanei către fiul său, Mihai. Regele Carol al II-lea a murit în exil, în Portugalia, iar rămășițele sale pământești au putut fi aduse în țară abia după căderea comunismului.
Context
”Principele Carol a fost primul viitor rege născut în România şi botezat în ritul ortodox. A învăţat româneşte de mic şi a studiat istoria şi geografia ţării. Pasiunile lui se împărţeau între cărţi şi uniforma militară. A şi urmat, de altfel, cursurile Academiei Militare de la Potsdam”, se arată pe site-ul oficial www.familiaregala.ro.
A absolvit Şcoala Fiilor de Militari din Iaşi şi Şcoala de Ofiţeri din Bucureşti în 1909, când a fost înaintat sublocotenent şi a fost încadrat în Regimentul de vânători de munte. A urcat treptele ierarhiei militare până la gradul de general, conform Dicţionarului ”Membrii Academiei Române”. S-a căsătorit, în secret, în 1918, cu Ioana Maria Valentina (Zizi) Lambrino, cu care a avut un fiu, Carol Mircea Lambrino. A fost obligat să divorţeze de Zizi Lambrino în 1919.
Principele moştenitor Carol s-a căsătorit la 10 martie 1921, la Atena, cu principesa Elena a Greciei şi a Danemarcei, iar la 25 octombrie 1921 s-a născut, la Castelul Foişor din Sinaia, fiul lor, Mihai, viitorul rege al României (1927-1930; 1940-1947). Carol a renunţat de trei ori la calitatea de principe moştenitor al coroanei României. ”În ziua de 12 decembrie 1925, el a adresat regelui Ferdinand o scrisoare prin care – pentru a treia oară în decurs de şapte ani – renunţa la obligaţiile ce-i reveneau în calitate de principe moştenitor, punând instituţia monarhică într-o situaţie dificilă”, arată istoricul Ioan Scurtu în volumul ”Regele Ferdinand (1914-1927)” (Editura Garamond, Bucureşti). La 4 ianuarie 1926, Parlamentul a ratificat hotărârea Consiliului de Coroană (din 31 decembrie 1925) privind aprobarea renunţării principelui Carol la tronul României (”Actul de la 4 ianuarie”) şi recunoaşterea prinţului Mihai ca principe moştenitor al României, pe timpul minoratului acestuia fiind instituită o Regenţă.
Carol al II-lea a fost o personalitate controversată, cu lumini și umbre. Inteligent şi erudit, cu un excelent dar oratoric și cu charismă, el s-a lăsat copleşit nu o dată de slăbiciuni şi excese care au adus mult rău propriei persoane, familiei, dar mai ales ţării. Aventurile sale, precum şi faptul că se înconjura de o societate îndoielnică i-au pus în umbră abilitatea de a domni, chiar dacă a fost un monarh căruia i-a plăcut „meseria de Rege“ şi care avea o bună stăpânire a chestiunilor militare, legislative şi administrative.
Fotografiile din epocă îl înfățișează ca pe un suveran prezentabil, autoritar, cu un gust pronunţat pentru decoraţii, pompă şi ceremonii. Unii dintre cei care l-au văzut în ţinute de ceremonie au păstrat impresia că Regele Carol al II-lea emana un farmec. În timpul domniei lui s-a dezvoltat şi un „cult al personalităţii“ : Regele Carol al II-lea se vedea ca un deschizător de drumuri, ca făuritor al unei „noi Românii“, al „României veşnice“, se considera Rege al tineretului (mai ales prin instituţia Strajei ţării, al cărei comandant era şi din care făceau parte toţi băieţii între 7 şi 18 ani şi toate fetele între 7 şi 21 de ani), al ţăranilor şi un „Rege al culturii“. Carol al II-lea realizează o combinaţie de maiestate şi populism.. În dorinţa lui de a fi popular, Regele a înfiinţat chiar o Cupă de fotbal numită „Regele Carol al II-lea“.
S-a construit mult în timpul Regelui Carol al II-lea, mai ales în Bucureşti, unde s-a organizat, începând cu 1935, şi manifestarea populară numită „Luna Bucureştilor“. În 1937, România a luat parte la Expoziţia Universală de la Paris: pavilionul a fost proiectat de arhitectul Duiliu Marcu, iar prezentarea României, concepută de Dimitrie Gusti. Succesul de imagine a fost unul răsunător.
Autor:Alexandru Balaci
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2023/04/04/documentar-70-de-ani-de-la-moartea-regelui-carol-al-ii-lea-al-romaniei-1930-1940-4-aprilie–1086464
