Pugilistul Alexandru Marian Buleu de la CSM Constanța este campion național de seniori.
Finalele Campionatului Național de box pentru seniori s-au disputat ieri după-amiază la Brăila.
În finala categoriei 75 de kilograme, Alexandru Buleu a fost de neopriy în lupta cu Gabriel Pufu de la CS Mioveni, pe care la învins la puncte, prin decizie în unanimitate.
Pufu a fost numărat în două reprize distincte. Alex Buleu a câștigat în sferturi prin neprezentarea adversarului său, Lucian Dragomir de la Rapid București, iar în semifinale s-a impus prin inferioritatea adversarului Alexandru Niculae de la CS Târgoviște, în repriza a doua.
Sportivul constănțean este pregătit de antrenorul Mihai Constantin.
Alexandru Buleu încheie cu rezultate foarte bune primul an la seniori, în care printre alte turnee importante a câștigat și “Mănușa Litoralului” , competiție organizată de CSM Constanța. (RADIO CONSTANȚA – 14 decembrie)/rcostea
RADOR RADIO ROMÂNIA (15 decembrie)