„Este în contradicție cu poziția Ungariei faptul că liderii a 26 de state membre UE au decis joi că Uniunea Europeană va începe negocierile de aderare cu Ucraina, deoarece acest demers este inoportun, a declarat analistul Centrului pentru Drepturi Fundamentale din Budapesta pentru televiziunea publică ungară M1. În opinia lui Fanni Lajkó, începerea negocierilor de aderare este „inoportună şi absolut inutilă”. Tocmai din acest considerent nu a participat premierul Viktor Orbán la procesul de votare, a adăugat analistul, potrivit căruia „această decizie a fost luată cu siguranță – similar cu acordarea statutului de candidat al Ucrainei – ca parte a unui acord politic, ale cărui detalii nu sunt încă cunoscute”. Toate acestea nu schimbă faptele, deoarece Ucraina încă nu îndeplinește condițiile stabilite de Comisia Europeană și, prin urmare, din această cauză negocierile de aderare nu ar trebui începute. „Ucraina nu ar fi potrivită pentru a fi țară candidată nici în condiţii normale, iar acum, în timpul războiului, nici atât”, a subliniat analistul Centrului pentru Drepturi Fundamentale./rganciu/atataru
(MTI – 15 decembrie)