Noua ordonanță de urgență cu măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare a fost publicată în Monitorul Oficial

„Radiojurnal” – Realizator: Cristian Bâcâin – Noua ordonanță de urgență cu măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare, așa-numita „ordonanță trenuleț”, a fost publicată vineri seară în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că prevederile pot să fie aplicate la termenele prevăzute în actul normativ. Față de varianta inițială, criticată atât de mediul de afaceri, cât și de sindicate, sunt mai multe modificări. De exemplu, la programul Rabla nu mai scade valoarea subvenției acordate de stat, iar la Rabla Plus pentru mașini electrice tichetul se reduce la jumătate, adică aproximativ 5.000 euro, față de 2.000 euro la cât fusese diminuat inițial. Detalii despre câteva dintre prevederile noii ordonanțe are corespondentul RRA Nicoleta Turcu.
Reporter: Salariile personalului plătit din fonduri publice se majorează cu 5% de la 1 ianuarie. Cresc tot cu același procent și indemnizațiile lunare pentru funcțiile de demnitate publică locală și cele asimilate acestora, dar, pe de altă parte, munca suplimentară a bugetarilor va fi compensată doar cu timp liber. Excepție fac personalul militar, polițiști, polițiștii din penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională. În zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează se acordă drepturile prevăzute de legislația aferentă lunii iunie 2017. Instituțiile și autoritățile publice nu acordă personalului bilete de valoare, cu excepția tichetelor de creșă. Tot în sectorul bugetar nu se mai fac angajări, cu câteva excepții enumerate în ordonanță, iar sporurile se mențin la nivelul din această lună. Salariile din învățământ cresc în medie cu 20% în 2024, în două tranșe: prima de la 1 ianuarie și cea de-a doua de la 1 iunie. Nu sunt specificate însă procentele, care vor fi prevăzute într-o ordonanță viitoare. Actul normativ mai prevede că punctul de amendă va fi de 5% din salariul minim brut garantat în plată și acum, de la 1 ianuarie, acesta crește. Punctul de amendă va ajunge la 165 lei, de la 145 cât este acum./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/asalar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (16 decembrie)