Alegeri parlamentare anticipate în Serbia

„Radiojurnal” – Realizator: Laurențiu Văduva – În Serbia au loc duminică alegeri parlamentare anticipate, după dizolvarea legislativului de către președintele Aleksandar Vučić. Trimisul special al Radio România Actualități, Nicu Popescu, este acum în direct cu mai multe informații. Bună seara!
Reporter: Bună seara! Aproximativ o treime dintre cei 6,5 milioane de sârbi cu drept de vot își exprimaseră până la ora 14:00 opțiunile la urne, inclusiv conducerea statului, președintele Vučić și premierul Brnabić. Vecinii noștri de la sud-vest votează astăzi Parlamentul Național, pe cel al provinciei autonome Voivodina și autoritățile locale a 65 de municipalități, inclusiv la Belgard. Deși ar dori să preia controlul la nivelul țării, speranțele opoziției se concentrează pe administrația capitalei, aceasta urmând a da, în opinia sa, semnalul pentru schimbarea la vârf. La actualele alegeri, pentru cele 250 de locuri ale Adunării Naționale sunt înscriși în cursă 2018 candidați din partea a 18 partide. În cursa pentru Adunarea Voivodinei, cei 120 de deputați se vor alege din 13 liste electorale, iar pentru Adunarea de la Belgrad 110 consilieri de pe 14 liste electorale. De menționat că Belgradul are aproape 1,6 milioane de cetățeni cu drept de vot. Sârbii din Kosovo și Metohija vor putea vota la secțiile din sudul Serbiei centrale. Sunt și secții peste hotare. Potrivit Comisiei Electorale Republicane, conduse de Vladimir Dimitrijević, nu au fost anunțate incidente majore. Scrutinul se încheie peste aproape trei ore, la ora 20:00, aici, în Serbia, după care vor putea fi anunțate și primele estimări ale rezultatelor./RADOR RADIO ROMÂNIA/rpatulea/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (17 decembrie)