În Serbia urmează să se deschidă urnele pentru alegeri parlamentare şi locale. Partidul Progresiv, care se află la putere din 2012, se confruntă cu o opoziţie unită, în cea mai mare parte. 15 partide de opoziţie sunt în Coaliţia Împotriva Violenţei. De la activiştii de stânga pentru mediu la partidele de centru-dreapta, toţi susţin aderarea Serbiei la Uniunea Europeană şi consideră Partidul Progresiv, aflat la guvernare, drept autocrat. Mişcarea a început după cele două atacuri în masă care au şocat ţara în luna mai. Opoziţia susţine că uciderile reflectă cultura violenţei promovată de preşedintele Aleksandar Vučić, guvernul şi aliaţii lor din presă. Progresivii sunt şi ei pentru aderarea la UE, dar favorizează, de asemenea, prietenia cu Rusia şi relaţiile comerciale cu China. Preşedintele Aleksandar Vučić susţine că acesta este singurul partid de încredere pentru interesele Serbiei./aionita/dsirbu
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 decembrie)