Ministerul de Finanțe a pus în vânzare titluri de stat Tezaur

Românii pot investi, de astăzi, în titlurile de stat Tezaur cu o valoare nominală de 1 leu, scadente la 1 şi 3 ani şi cu dobânzi anuale de 6,10% şi, respectiv 7,10%, anunţă Ministerul de Finanţe. Aceste titluri pot fi cumpărate online de cei care sunt înregistraţi în Spaţiul Public Virtual, dar şi direct de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului. Titlurile emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. De la începutul anului şi până în prezent, în cele 11 ediţii ale programului, românii au ales să investească peste 12 miliarde de lei./amirea/eradu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 18 decembrie)