Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu, precum și finalul neconvingător al conferinței climatice a ONU se regăsesc printre temele preferate ale presei internaționale.
„Apropiat de Vladimir Putin, Viktor Orban a respins vineri prin veto un ajutor de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina. În speranța că un acord poate fi realizat la următorul Consiliu European de la începutul lui 2024, liderii europeni au asigurat Ucraina că poate conta pe UE. Cu 26, dacă nu cu 27” de membri, relatează France 24. A fost totuși o „victorie à la Pirus” pentru premierul ungar, care tocmai „și-a accentuat izolarea în UE”; iar Ucraina a fost totuși invitată, împreună cu Moldova, să înceapă negocierile de accedere. Nu poate fi o coincidență că parlamentul de la Chișinău a votat sâmbătă o nouă strategie națională de apărare, despre care agenția Reuters socotește că „ancorează Moldova alături de aliații occidentali și identifică Rusia drept o amenințare la adresa ei”. Serviciu italian al Euronews reține că premierul Giorgia Meloni e mulțumită de rezultatele Consiliului European, mai ales „în ce privește Ucraina și Balcanii”. Georgia a primit și ea statut de țară candidată, iar Bosnia-Herțegovina și-a văzut scurtat orizontul de așteptare, cu condiția de a satisface o serie de criterii. Ziarul ucrainean Korespondent precizează că UE va adopta săptămâna viitoare și al 12-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, după ce Austria a renunţat la veto. Nu înainte ca Kievul să-și calce pe inimă și să elimine banca austriacă Raiffeisen, care continuă să facă afaceri în Rusia, de pe lista neagră a companiilor care sponsorizează războiul. Săptămânalul britanic The Economist reține că Ucraina a făcut „un pas mare” spre aderare, care prevestește și primirea sub o formă sau alta a ajutorului promis de UE, indiferent de blocajul de moment. Iar acest „angajament istoric” al UE ar putea servi, prin puterea exemplului, și la deblocarea ajutorului de 61 de miliarde de dolari împotmolit în Congresul american. The Financial Times apreciază că, pe măsură ce gestionează criza ucraineană, „UE învață să fie o putere strategică”. În plus, în ciuda eșecului momentan în privința ajutorului și a frondei lui Orban, și Times vede aici o „demonstrație crucială de solidaritate”.
În privința crizei din Fâșia Gaza, Consiliul European a demonstrat exact contrariul, adică s-a dovedit „incapabil să publice un comunicat comun”, consemnează EUObserver. Eșec prevestit încă de joi de o declarație a șefului diplomației europene Josep Borrell: „Eu ar trebui teoretic să prezint poziția comună, dar nu există o poziție comună”. În acest context, puterile europene au început să-și anunțe individual poziția, transmite BBC. Regatul Unit şi Germania au cerut cu o singură voce o încetare a focului „sustenabilă” în Gaza, precizând că e „necesară de urgenţă” și că „Israelul trebuie să depună mai multe eforturi pentru a se asigura că atacă Hamas, nu civilii”. La scurt timp și Franța a cerut un „armistiţiu imediat și durabil”, dar Israelul a calificat o încetare a focului drept o „eroare” și „un cadou pentru Hamas”. Presiunea externă asupra guvernului israelian va crește și mai mult odată cu vizita de luni a secretarului american al apărării, care-i va cere să „definească reperele războiului împotriva Hamas”, anunță CNN. SUA își doresc trecerea la „următoarea fază a campaniei din Gaza”, cu accent pe „ajutorul umanitar pentru civili” și „modalități mai precise” de a suprima Hamasul. Guvernul Netanyahu e supus însă și la considerabile presiuni interne, care variază de la „Distrugerea Hamasului e mai importantă decât salvarea ostaticilor” (după cum titrează The Jerusalem Post), până la „Eliberați-l pe ucigașul palestinian al fiului meu pentru a-i elibera pe ostaticii israelieni deținuți de Hamas”, după cum se intitulează apelul unei mame găzduit de cotidianul Haaretz. Ziarul italian La Stampa publică un interviu cu o scriitoare turcă refugiată la Berlin din cauza regimului Erdogan, care acuză că „Occidentul și-a pierdut credibilitatea. Nu există ființe umane de categoria a doua”, referindu-se la victimele civile ale războiului din Gaza și sprijinul vestic pentru Israel. Pe lângă observația că „Netanyahu face ce face și Erdogan de 20 de ani, un proces pe care îl cunosc bine: liderii autoritari devin atotputernici într-un climat de violență, de războaie nesfârșite”, se remarcă și avertismentul: „Se deschide o prăpastie de neîncredere care alimentează extremismul și le dă glas dictaturilor”. Săptămânalul german Der Spiegel trage concluzii neplăcute după arestarea a trei agenți Hamas la Berlin, urmată de alte arestări în Olanda: „Germania era considerată un sanctuar pentru Hamas, unde organizația teroristă putea strânge bani pentru atentate în Israel și putea construi rețele, dar acum se înmulțesc temerile că Hamas plănuiește atacuri în Europa – o schimbare de strategie”. Dar pericolul e mult mai mare de atât, observă două publicații de pe maluri opuse ale Atlanticului, abordând aspecte diferite ale infiltrării ideologiei în educație. The Wall Street Journal constată un „punct de cotitură” în războiul cultural din SUA, dat fiind că un celebru comentator considerat de mulți de stânga a admis la CNN că „universitățile americane de elită s-au transformat din centre de excelență în instituții care promovează programe politice”. „Aceste programe, concentrate în jurul diversității și includerii, au fost adoptate cu bună credință, însă bunele intenții s-au preschimbat într-o ideologie dogmatică care a transformat aceste universități în locuri în care obiectivele țin exclusiv de ingineria politică și socială, iar nu de meritul academic.” Ziarul britanic The Telegraph, scrie în schimb despre școlile franceze, în care „islamismul a scăpat de sub control”. Analiza pleacă de la protestul unor elevi de gimnaziu care s-au simțit „ofensați” de o pictură renascentistă înfățișând nuduri – „al 16-lea astfel de incident în ultimele două luni”. Iar în ultimii trei ani doi profesori au fost asasinați de adolescenți islamiști. De vină ar fi o „variantă rigidă a islamului diseminată de organizații islamiste extremiste precum Al-Qaeda și Frăția Musulmană începând din anii ’70”, care a alterat tradițiile comunității musulmane din Franța, dar și în țările de origine.
The New York Times comentează că în 28 de ani conferințele climatice ONU au reușit să ajungă la un „text istoric”, deși cu un „limbaj cam moale”. Aproape toate țările de pe planetă sunt de acord că petrolul și gazul sunt implicate în încălzirea globală, dar rezoluția finală a COP28 nu face decât să „apeleze la” țări pentru a „contribui” la „tranziția de la” hidrocarburi – dar numai în sectorul energetic. Cu alte cuvinte, doar o „ștampilare a statu-quo-ului”, întrucât o asemenea tranziție a început demult. De altfel, consemnează The Guardian, însuși președintele COP28, Sultan Al Jaber, a admis că propria lui firmă va continua să facă „investiții-record” în petrol și gaze. Explicația lui e simplă: hidrocarburile firmei sale sunt „cu carbon redus”, întrucât sunt extrase „eficient” și „cu mai puține scurgeri”. Portalul european Politico apreciază fără ocol că COP28 s-a încheiat cu un „fâsâit”, nicidecum cu vreun „acord istoric”. În viziunea lui, soluția ar fi „schimbarea ecuației pentru petro-state”, care ar trebui motivate prin „consiliere strategică, asistență tehnică și investiții comune” să-și diversifice economia, în loc să fie doar blamate, ca până acum./asuba
(Andrei Suba, RADOR)
