Compania TAROM reia zborurile pe relația Tel Aviv de la 1 ianuarie anul viitor, cu două frecvențe săptămânale. Prima cursă urmează să plece în seara primei zile a anului din București, urmând ca aeronava să se întoarcă de la Tel Aviv în zorii zilei următoare, pe 2 ianuarie. Din a doua săptămână a lunii ianuarie 2024, compania de stat TAROM va opera două frecvențe săptămânale, în zilele de joi și duminică, având în analiză dezvoltarea progresivă a operării în funcție de situația din Israel, se arată într-un comunicat. Zborurile regulate ale companiei TAROM spre și dinspre Tel Aviv au fost suspendate după ce gruparea teroristă palestiniană Hamas a atacat Israelul pe 7 octombrie, ceea ce a dus la declanșarea unui război în Fâșia Gaza.//adumitrache/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 decembrie)