Luptele din Fâșia Gaza au escaladat joi cu unele dintre cele mai intense bombardamente israeliene din timpul războiului, iar Hamas și-a demonstrat capacitatea de a lansa rachete asupra Tel Avivului, în ciuda discuțiilor din ultimele săptămâni pentru un nou armistițiu. Forţele israeliene au bombardat intens nordul Fâşiei Gaza, iar ulterior avioanele israeliene au lansat bombe asupra zonelor centrale și sudice. În capitala comercială a Israelului, Tel Aviv, sirenele au răsunat joi și mai multe rachete au explodat în aer, fiind interceptate de apărarea israeliană. Șrapnelul rezultat a căzut peste o şcoală, dar copiii se aflau în adăposturi și nu au fost raportate victime, a relatat site-ul israelian de știri Ynet. Aripa armată a Hamas a declarat că a lansat o salvă de rachete ca ripostă la uciderea civililor palestinieni. Dar, în condițiile în care liderul grupării se află la Cairo pentru negocieri de armistițiu, atacul a părut programat pentru a transmite un mesaj că cele aproape 11 săptămâni de război nu au reușit să distrugă capacitatea de atac a militanților Hamas. Ambele părți au rămas departe una de cealaltă în public. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis din nou să lupte până la eradicarea Hamas, gruparea islamistă care a trimis luptători peste graniță în sudul Israelului la 7 octombrie, luând aproximativ 240 de ostatici și ucigând 1.200 de persoane. „Predați-vă sau muriți”, a spus premierul Netanyahu grupării Hamas într-o declarație./mbaciu/ilapadat
(REUTERS – 21 decembrie)