Circulaţia feroviară pe Magistrala CFR Bucureşti-Craiova a fost deblocată, dar întârzierile de peste 5 ore se vor simţi până diseară. Linia de tren dintre Bucureşti şi Videle a fost blocată 6 ore după deraierea unei locomotive, iar 10 trenuri au staţionat în gările de pe traseu. Potrivit reporterului RRA Alexandru Lancuzov, cea mai mare întârziere la sosire este de 300 minute – 5 ore pentru un tren Craiova-Bucureşti, iar la plecări aproximativ 4 ore pentru garniturile care ar trebui să meargă spre Craiova, Deva şi Braşov. Practic, trenurile care vor ajunge cu mare întârziere în Gara de Nord vor păstra aproape toată întârzierea şi spre următoarele destinaţii./dstanesc
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 22 decembrie)