În America Latină, scena Nașterii Domnului, care s-a răspândit după sosirea conchistadorilor spanioli, primul asemenea ansamblu poposind pe aceste meleaguri la începutul secolului al XVI-lea, adus de navigatori, și alte rânduieli ce preced Crăciunul aduc laolaltă tradiții precolumbiene și creștine contopite în simbolismul asociat acestei însemnate sărbători. Pe continentul descoperit de temerarul căutător de noi orizonturi, Cristofor Columb, personajele scenei Nașterii sunt întruchipate de indigeni, într-o explozie de culoare, fiind confecționate din materiale precum lutul, iarba, iuta, bumbacul, o mare varietate de frunze, cum ar fi cele de palmier sau de platan, piatra, lemnul, alama, pluta, sticla, fiecare țară punând accentul pe resursele locale de care dispune. În descrierea personajelor, într-o inedită contopire între religiile precolumbiene și tradiția catolică, sudicii poartă deseori poncho și pelerine, cei din Caraibe poartă haine lejere, columbienii și mexicanii își etalează varietatea de extravagante pălării, caracteristică țărilor andine fiind căciula de lână care acoperă urechile (chullo), și tot aici lama înlocuiește boul de lângă iesle, ca un semn al identității locale.
În Peru, la Palatul Justiției din Lima, pot fi admirate scene ale Nașterii lui Iisus caracteristice locului de creație, prin trăsăturile și veșmintele personajelor. Pentru regiunea peruană Ayacucho este caracteristic așa-numitul retablo ayacuchano, un artefact popular sofisticat, sub forma unor cutii portabile colorate, conținând scene religioase, inclusiv imaginea Ieslei Sfinte. Casetele din lemn, cu multe personaje, se deschid ca niște cufere prețioase, dezvăluind în interior comoara prețioasă pe care o adăpostesc: Pruncul Iisus și Sfânta Familie. Există și scene miniaturale ale Nașterii Domnului închise în ouă, în coji de nucă sau frunze de copaci. În Mexic, faimoasa structură artizanală din lut, Arbol de la Vida, o tradiție ceramică din centrul țării, servește drept suport și pentru descrierea Nașterii Domnului, cu personaje și veșminte specifice, nelipsită fiind tradiționala pălărie sombrero cu boruri foarte largi. Institutul Național de Antropologie și Istorie din Mexic organizează anual expoziții cu asemenea scene realizate aici și în alte țări, iar Plaza de la Liberation din Jalisco găzduiește în fața catedralei orașului o mare scenă a Nașterii, în care Pruncul Iisus are o înălțime de 1,5 metri. În Mexic, scenele Nașterii sunt instalate în biserici din primele zile ale lunii decembrie și rămân expuse până pe 6 ianuarie, de Epifanie, în unele locuri chiar până pe 2 februarie. În Columbia sunt specifice scenele cu personaje din teracotă sau din frunze de porumb, în veșminte specifice, cum ar fi șalurile și pălăriile sau poncho. La Medellín, compun scena Nașterii personaje imense realizate din flori. Sărbătorile columbiene încep pe 7 decembrie, cu Día de las Velitas, când noaptea toate locurile sunt decorate cu lumânări și felinare de hârtie. Pe 16 decembrie, Novena Strenna începe cu rugăciuni timp de nouă zile succesive, care culminează în Ajunul Crăciunului, când le sunt oferite cadouri copiilor. În Venezuela, familiile se reunesc în credință și speranță, pentru a reconstitui împreună scena Nașterii, fiecare membru plasând câte un personaj în compoziția realizată acasă, pentru a împodobi bradul și a asculta colinde, și pentru a bea un pahar de Ponche Crema, o băutură locală nelipsită de Crăciun, un lichior tradițional conținând ou, lapte, zahăr, rom, vanilie, nucșoară, scorțișoară și coajă de lămâie. În Bolivia sunt tipice scenele Nașterii realizate în teracotă vitrată, cu personaje rotofeie și zâmbitoare, încadrate în peisaje rurale tipice, cu păstori și animale din diverse regiuni. În zonele înalte, indigenii aymara sărbătoresc în mod tradițional awatiris sau micii ciobani, care au grijă de lame, vicuña, oi și alte animale. Ei își împodobesc pălăriile cu flori și vitele cu decorațiuni multicolore, aruncă petale de flori și dansează pe ritmurile instrumentelor native. Decembrie aduce o perioadă de schimbare pentru grupurile de indigeni din zonele muntoase, cu îndatoriri pentru păstori, dar și cu celebrarea de căsătorii. Tot în Bolivia localnicii fac procesiuni cu Pruncul Iisus și dansează în fața Ieslei, pentru a înveseli Pruncul. În Costa Rica, sărbătorile încep pe 1 decembrie și se încheie pe 2 februarie, cu sărbătoarea populară Candelaria, marcată de o procesiune la lumina lumânărilor. Printre preparatele de sezon se numără tamalele de porumb și cartofi, umplute cu pui și porc și învelite într-o frunză de banan. În Argentina, bradul de Crăciun este instalat pe 8 decembrie, când este sărbătorită Neprihănita Zămislire. În diferitele provincii din nord-vestul Argentinei, în special în Jujuy, multe familii au în case imaginea unui sfânt considerat protector al acelui cămin, păstrată în interiorul unui cufăr din lemn cu sticlă, decorat în interior și în exterior cu hârtie colorată sau flori din material textil. Datorită diversității etnice, în Ecuador sărbătorile de Crăciun sunt foarte variate, menținând în mare parte tradițiile europene, dar cu o puternică amprentă locală, cu sărbători precum Pase del Niño Viajero în Austro (sudul țării), o sărbătoare care conține un simbolism social și cultural, ajutând la menținerea unității, coeziunii sociale, solidarității comunitare, și o activitate cultural-religioasă care îmbină moștenirea occidentală creștină cu cea colonială. Numele Pruncului Călător se bazează pe o sculptură creată în 1823, pe care vicarul Arhiepiscopiei Cuenca a dus-o în diferite locuri sfinte, iar la întoarcere a fost demunită astfel. Tot în Ecuador, Mănăstirea del Carmen Bajo expune ansambluri de secol XVIII ale Școlii de artă din Quito, iar la muzeul Bisericii Sfântul Francisc sunt prezentate sofisticate scene lucrate în lut, piatră din lavă vulcanică, spumă, carton sau hârtie.
(Cristina Zaharia – RADOR)
