Biserica Naşterea Domnului din Bethleem este unul dintre cele mai vechi lăcaşe creştine din lume păstrate până în zilele noastre şi unul dintre cele mai importante locuri creştine de închinare. Monumentul a fost ridicat pe locul peşterii în care S-a născut Mântuitorul Iisus Hristos, în partea de răsărit a orașului Bethleem, la o distanţă de aproape zece kilometri de Ierusalim.
* * * * *
Complexul ce înclude Biserica Naşterea Domnului se întinde pe circa 12.000 de metri pătraţi şi include în afara bisericii propriu-zise, o mănăstire ortodoxă, una catolică şi una de rit armean.
Evangheliile Apostolilor Luca şi Matei relatează despre naşterea Domnului Iisus Hristos, care s-a petrecut într-o peşteră din Bethleem – în aramaică – „casa pâinii”, în fapt cetatea lui David, cel de-al doilea rege al Israelului, unul din proorocii Vechiului Testament, autor al Psalmilor și strămoș al Mântuitorului Iisus Hristos – şi a crescut în Nazaret.
Din anul 160 datează prima menţiune a peşterii din Betleemn, cinstită drept loc al Naşterii Domnului Hristos, în scrierile Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful, care vorbeşte despre o grotă ce se afla sub biserică, informaţii care sunt întărite de scrierile lui Origen şi ale lui Eusebiu, din secolul al III-lea.
În anul 326, Sfântul Împărat Constantin împreună cu maica sa, Sfânta Elena, au hotărat ridicarea unei biserici deasupra peşterii – prima biserica închinată Naşterii Domnului, la 31 mai în anul 339.
Aceasta era gândită într-un plan octogonal, care avea în centru o gură de vizitare de 4 metri diametru, împrejmuită cu o balustradă, loc ce oferea o vedere de ansamblu asupra peşterii.
Lăcaşul avea să fie, însă, distrus, în anul 530, de către împăratul Justinian, tocmai pentru a ridica aici o biserică mult mai impunătoare, cea care s-a păstrat până în zilele noastre.
În anul 614, în perioada invaziilor perşilor, Biserica Naşterii Domnului a rămas intactă, mărturiile vremii arătând că invadatorii fuseseră impresionaţi mai ales de o reprezentare a Magilor care s-au închinat Pruncului, aducând daruri, aflată în biserică. Scena întruchipa magii – în fapt călători de origine persană – prezentaţi în tabloul Naşterii Domnului.
Peste ani, în secolul al IX-lea, tocmai acest moment avea să fie menţionat şi folosit, în cadrul unui Sinod desfăşurat la Ierusalim, pentru a arăta utilitatea reprezentărilor religioase.
În anul 639, în vremea lui Omar, creştinilor li se permite folosirea, pentru slujbe, a unuia dintre transeptele Bisericii, iar în anul 1009, Hakim dă un decret privind dărâmarea tuturor monumentelor creştine, un ordin care avea însă să fie nesocotit de către musulmani.
La 6 iunie, în acelaşi an – 1009 – cruciaţii cuceresc Ierusalimul, iar împăraţii Baldwin I şi Baldwin II au fost încoronaţi în Biserica Naşterii Domnului, moment urmat de înţelegerea dintre franci şi bizantini, care au hotărât redecorarea integrală a bisericii, între anii 1165 şi 1169 – moment menţionat şi într-o inscripţie în greacă, existentă pe transeptul de nord al bisericii.
Au urmat perioadele domniilor otomane ale lui Mamluk şi Ottoman, în care biserica a a fost lăsată în paragină, însă s-a demonstrat, peste ani, că această construcţie nu a fost afectată semnificativ, deşi, mare parte din marmura existentă în biserică a fost scoasă şi utilizată la ridicarea şi decorarea Templului de pe Munte din Ierusalim.
În anul 1834, Biserica Naşterii Domnului este afectată de un cutremur important, iar în anul 1869, un incendiu a distrus complet toate decoraţiunile peşterii, însă în ansamblu, construcţia trecut cu bine peste toate distrugerile naturale sau umane pe care le-a cunoscut.
Începând cu anul 1852, ansamblul trece sub jurisdicţia mai multor confesiuni creştine, astfel că biserica este îngrijită de romano-catolici, armeni şi grecii ortodocşi, ultimii având în întreţinere, mai ales Peştera Naşterii Domnului.
Din punct de vedere arhitectural, în interiorul bisericii se găseşte Uşa pocăinţei, de mici dimensiuni, încorporată în zidul gros de piatră în perioada otomană, în scopul împiedicării intrării călare a persoanelor. Pe lână obligarea la descălecare a vizitatorilor, uşa este scundă şi în scopul plecării capului în semn de cinstire a locului.
Această uşă a înlocuit o alta, mult mai mare, care data de pe vremea cruciaţilor, şi ale cărei margini se mai pot încă zări pe zidurile construcţiei.
Biserica prezintă o navă încăpătoare, păstrată din vremea lui Iustinian, dar tavanul acesteia a suferit restaurări în secolele al XV-lea şi al XIX-lea, iar coloanele din piatră lustruită datează din secolul al XIV-lea.
Un număr de 13 din cele 44 de coloane ale navei păstrează încă picturile – e adevărat într-o stare destul de precară – de pe vremea cruciaţilor, reprezentând mai mulţi sfinţi şi pe Maica Domnului cu Prucul.
Naosul bisericii este împărţit în cinci nave longitudinale separate de patru rânduri de coloane, câte 11 pe fiecare rând, aici fiind reprezentaţi Apostolii Domnului, şi numele lor în grafie greacă şi latină.
În absida sudică a fost identificată o fântână octogonală, care datează din secolul al VI-lea, de care sunt legate mai multe legende, printre care şi aceea că în această fântână a căzut steaua magilor.
Biserica prezintă trei altare – unul central, care este decorat cu un superb iconostas ortodox, cu o catapeteasmă decorată cu îngeri, icoane şi candele aurite, şi două altare situate în absidele laterale, de unde se coboară în Peştera Naşterii Domnului, o mică grotă naturală rectangulară de sub altarul central, punctul de maxim interes al întregului complex de aici. O stea de argint încrustată în piatră, străjuită de cincisprezece candele care ard în permanenţă – 6 ale grecilor, 5 ale armenilor şi 4 ale latinilor -, marchează chiar locul în care a fost aşezat Hristos, iar o inscripţie arată că „Aici S-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria – 1717.”
Peştera este bogat decorată, podeaua este construită din marmură, mobilierul datează de pe vremea incendiului din 1869, iar porţile de bronz ale intrărilor de sud şi de nord, aparţin secolului al VI-lea.
La Capela Ieslei, deţinută de romano-catolici, se poate ajunge din peşteră, aici păstrându-se unele capiteluri de coloane şi fragmente de mozaic din secolul al II-lea.
Icoana Mântuitorului este pictată pe stâlpul din faţa altarului şi al locului unde a fost ieslea în care s-a născut, fiind întruchipat cu ochii închişi.
În Complex se mai găseşte Biserica Sfânta Ecaterina, romano-catolică, ridicată în anul 1881, şi închinată Sfintei Ecaterina din Alexandria, ea fiind construită foarte aproape, în nordul Bisericii Naşterii Domnului din Betleem, şi la care se poate ajunge şi pe treptele din Peştera Naşterii Domnului
La o distanţă de doi kilometri se află satul Beit Sahour, lângă care se presupune că a fost locul în care se opriseră păstorii, în noaptea naşterii lui Hristos, vestea fiindu-le adusă de un înger, care i-a îndemnat să meargă să se închine Mântuitorului lor – un prunc înfăşat, culcat în iesle, care tocmai se născuse.
În estul satului Beit Sahour s-a descoperit o peşteră care a fost transformată în timp în mormânt, aici găsindu-şi odihna veşnică trei dintre păstori. De asemenea, aici a fost construit şi un altar, construit de împărăteasa Elena în timpul pelerinajului prin Ţara Sfântă, în anul 326. Deasupra peşterii s-a ridicat o mică biserică în secolul al V-lea, apoi s-a construit o bisercă impunătoare, care a fost restaurată de mai multe ori.
În anul 1972, călugării greci au construit o nouă biserica, numită Keniset er-Raawat – „Biserica Păstorilor“, iar pe locul vechii peşteri a fost amenajat un paraclis, cu hramul „Soborul Maicii Domnului“.
În anul 2012 Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a înscris întregul Ansamblu al Bisericii Naşterii Domnului din Bethleem în Patrimoniul cultural mondial, printr-o procedură de urgenţă, acesta fiind primul obiectiv palestinian înscris pe lista celor mai importante monumente din întreaga lume. Pe lista UNESCO au fost aşadar înscrise, alături de lângă lăcașul de cult principal, așezăminte ortodoxe, catolice și armene, precum și alte construcții şi grădini terasate, dar și drumul de pelerinaj din Bethleem.
