EVENIMENTE INTERNE
– Cultură
* Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul Regal Vienez 2023, care se derulează în perioada 5 – 29 decembrie şi se va opri în 25 de oraşe din România. Orchestra Operei Vox şi Orchestra Teatro D’Opera Italiana vor fi din nou reunite sub bagheta dirijorului şi solistului violonist Bogdan Costache, pentru un program muzical select
– S-a întâmplat într-o zi de 26 decembrie
* Cu 417 ani în urmă (1606), în Whitehall, la curtea regelui Iacob I al Angliei (în engleză, James), s-a jucat pentru prima dată tragedia „Regele Lear”, de William Shakespeare. Premiera a avut loc în contextul festivităților prilejuite de Crăciun
* Acum 218 ani, la 26 decembrie 1805, se încheia Pacea de la Pressburg (cunoscută şi ca Pacea de la Pojon), între Austria şi Franţa, condusă de Napoleon. Această pace a survenit în urma Bătăliei de la Austerlitz şi a pus capăt celui de-al treilea război al Coaliţiei antinapoleoniene. În urma acestui tratat, Austria a fost nevoită să cedeze comitatul Tirol şi Vorarlberg statului bavarez. Restul Austriei Occidentale a fost împărţită între Marele Ducat de Baden şi Württemberg. Regiunile Veneţia, Istria, Dalmaţia şi Cattaro, care au fost alipite Austriei abia în 1797 prin Pacea de la Campo Formio, au fost repartizate regatului napoleonic Italia
* Se împlinesc 175 de ani (1848) de când avea loc la Iaşi, premiera primei operete româneşti, feeria „Baba Hârca”, de Alexandru Flechtenmacher, pe libretul lui Matei Millo (care a interpretat rolul titular)
* Acum 34 de ani (1989), printr-un decret al CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale), Petre Roman era numit în funcţia de prim-ministru al Guvernului Provizoriu al României (până în 1991). La 29 iunie 1990, Petre Roman a fost ales prim-ministru de către primul Parlament liber ales al României post-comuniste, iar programul de guvernare a fost aprobat fără niciun vot împotrivă. Petre Roman a condus 3 guverne, ultimul dintre ele fiind funcționând din 30 aprilie 1991 până în 16 octombrie 1991
* Într-o zi de 26 decembrie, acum 19 ani (2004), a avut loc un devastator seism cu magnitudinea de peste 9,1 grade pe scara Richter produs în largul insulei indoneziene Sumatra, care a generat valuri seismice uriaşe, de şase metri (tsunami), care au afectat peste zece ţări din Oceanul Indian şi care s-au soldat cu 232.000 de morţi sau daţi dispăruţi
Aniversări – Comemorări
– Soborul Maicii Domnului. Sf. Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)
– A doua zi de Crăciun. Serbarea Maicii Domnului. Sf. Eftimie, episcop martir (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)
– Sf. Ştefan, primul martir (Calendarul Romano-Catolic 2023)
– 1912: S-a născut Neagu Rădulescu, caricaturist, prozator şi autor de literatură pentru copii (m. 1972)
– 1921: S-a născut Imre Tóth, filosof, istoric al matematicii şi filolog evreo-maghiar născut în România (m. 2010, la Paris)
– 1924: S-a născut muzicologul Jean (Ion) Barnea; a fost regizor muzical la Radiodifuziunea Română (m. 2008)
– 1935: S-a născut mezzosoprana Viorica Cortez, numită „Diva assoluta” de Sergio Segalini şi „Carmen a secolului” de critica franceză; stabilită, din 1970, la Paris
– 1942: A murit Frederic Storck, sculptor român de origine germană; fiul sculptorului Karl Storck şi soţul pictoriţei Cecilia Cuţescu-Storck; membru fondator al societăţii „Tinerimea artistică” (n. 1872)
– 1962: A murit Radu Stanca, poet, dramaturg şi regizor, animator al „Cercului literar de la Sibiu” (n. 1920)
– 1997: A murit regizorul de film Mircea Veroiu (n. 1941)
– 2011: A murit sculptorul Alexandru Gheorghiţă (n. 1931)
– 2013: A murit Dinu Cocea, regizor de film şi scenarist, stabilit la Paris din 1985 (n. 1929) – 10 ani
– 2013: A murit artistul ceramist George Tiutin (n. 1935) – 10 ani
– 2017: A murit (la Chişinău, azi în R. Moldova) muzicologul şi criticul muzical Elena Zottoviceanu; director al Direcţiei Muzicale a Radiodifuziunii Române (1990-1994), iar din 1994, consilier la Direcţia Formaţii Muzicale a Radioului (n. 1933)
– 2018: A murit Dan Hatmanu, pictor, grafician și profesor (n. 1926) – 5 ani
EVENIMENTE EXTERNE
– Ankara: Parlamentul turc urmează să reia procedura de aderare la NATO a Suediei
– Sankt Petersburg: Întâlnire informală anuală a președintelui rus Vladimir Putin cu liderii CSI – Comunitatea Statelor Independente
– Shaoshan, China: Manifestări de aniversare a 130 de ani de la nașterea omului politic Mao Zedong
Aniversări – Comemorări
– „Boxing Day” se marchează în prima zi de după Crăciun; este o sărbătoare publică în Marea Britanie şi în majoritatea statelor membre ale Commonwealth-ului; în această zi se oferă daruri celor dragi, se ia masa cu rudele sau cu prietenii, se iese la cumpărături pentru a se profita de reducerile de preţuri
– 1666: S-a născut Stephen Gray, chimist și astronom englez, cunoscut cunoscut mai ales pentru cercetările sale în domeniul electricității (m. 1736)
– 1716: S-a născut poetul preromantic englez Thomas Gray (m. 1771)
– 1716: S-a născut poetul şi filosoful francez Jean François de Saint-Lambert (m. 1803)
– 1731: A murit Antoine Houdar de la Motte, dramaturg și teoretician literar francez (n. 1672)
– 1771: A murit filosoful francez Claude-Adrien Helvétius; unul dintre reprezentanții de seamă ai materialismului (n. 1715)
– 1867: S-a născut Ádám Abet, scriitor, poet, jurnalist şi traducător maghiar (m. 1947)
– 1867: S-a născut Julien Benda, romancier, eseist şi pamfletar francez (m. 1956)
– 1883: S-a născut pictorul francez Maurice Utrillo (m. 1955) – 140 de ani
– 1891: S-a născut scriitorul american Henry Miller (m. 1980)
– 1904: S-a născut Alejo Carpentier, scriitor, muzicolog şi jurnalist cubanez (m. 1980, la Paris)
– 1909: A murit Frederic Remington, pictor, ilustrator şi sculptor american, specializat în scene din Vestul american (n. 1861)
– 1914: S-a născut actorul şi producătorul american de film Richard Widmark (m. 2008)
– 1931: A murit Melvil Dewey, bibliotecar şi bibliograf american; inventatorul (1874) clasificării zecimale şi fondatorul (1883) primei şcoli de bibliotecari (n. 1851)
– 1940: S-a născut Ronald Herberman, biolog, medic, cercetător şi profesor de medicină american; a descoperit celulele NK (celulele natural ucigaşe), care asigură apărarea imună a organismelor împotriva bolii neoplazice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (m. 2013)
– 1953: A murit David Brown Milne, pictor, tipograf şi scriitor canadian (n. 1882) – 70 de ani
– 1954: S-a născut actorul canadian Tony Rosato, un veteran al sketch-urilor umoristice din cadrul programelor Saturday Night Live şi SCTV (m. 2017)
– 1960: A murit Watsuji Tetsurō, filosof şi istoric japonez (n. 1889)
– 1963: S-a născut Lars Ulrich, baterist danez, unul dintre fondatorii formaţiei americane de heavy metal, Metallica – 60 de ani
– 1977: A murit Howard Hawks, regizor, scenarist şi producător american de film (n. 1896)
– 1988: A murit dirijorul şi compozitorul spaniol Pablo Sorozábal (n. 1897) – 35 de ani
– 2000: A murit actorul de film american Jason Robards (n. 1922)
– 2010: A murit Teena Marie, cântăreaţă şi compozitoare americană de muzică R&B (n. 1956)
– 2012: A murit scriitorul şi producătorul britanic de film şi televiziune Gerry Anderson (numele real: Gerald Alexander Abrahams), creatorul faimoasei producţii „Thunderbirds” (n. 1929)
– 2012: A murit producătorul, directorul de imagine, regizorul şi monteurul american Irving Saraf (numele la naştere: Ignatz Szcharfertz) (n. 1932, în Polonia)
– 2018: A murit actorul, scenaristul și regizorul american Frank Adonis (nume real: Frank Testaverde Scioscia) (n. 1935) – 5 ani
– 2021: A murit Karolos Papoulias, politician socialist grec, avocat, președinte al Republicii Elene (2005-2015); ministru de externe între 1985-1989 și 1993-1996; a fost un apropiat al fostului prim-ministru Andreas Papandreou (n. 1929, într-o familie de origine aromână)
– 2021: A murit Desmond Mpilo Tutu, arhiepiscop anglican emerit de Cape Town, lider al luptei pentru dreptate şi reconciliere rasială din Africa de Sud şi activist împotriva apartheidului; a fost primul african de culoare care a ocupat funcția de arhiepiscop anglican de Cape Town, primat al Bisericii Anglicane din Africa de Sud (1986-1996); Premiul Nobel pentru Pace în 1984, pentru opoziţia sa non-violentă faţă de opresiunea rasistă brutală a apartheidului (n. 1931, în Africa de Sud)
– 2021: A murit celebrul cineast canadian Jean-Marc Vallée; regizor, scenarist, producător, editor de film și actor, a fost apreciat pentru stilul său natural cu ajutorul căruia reuşea să transforme poveşti adevărate în producţii recompensate cu premii de mare prestigiu; cunoscut pentru regizarea filmului „Dallas Buyers Club” şi al serialelor HBO „Big Little Lies” și „Sharp Objects” (n. 1963)