Şeful Administraţiei Militare Regionale Transcarpatia, Viktor Mikita, susţine că Slovacia, Ungaria și România sunt interesate la maxim să devină țări de tranzit, astfel că Ucraina are nevoie de noi puncte de trecere a frontierei. „Cred că, în momentul de faţă, Slovacia, Ungaria și România sunt interesate la maxim să devină țări de tranzit. Transcarpatia joacă un rol foarte important în acest sens: pentru noi, aceasta este șansa istorică de a deveni utili țării, dacă dezvoltăm infrastructura de frontieră. Vom fi un centru puternic pentru logistică, locuri de muncă, investiții și activităţi de afaceri” – a afirmat Mikita, într-un interviu pentru Ukrinform. Întrebat unde ar trebui construite noile puncte de trecere a frontierei, guvernatorul regiunii Transcarpatia a răspuns că acest lucru se poate face „oriunde, pe toată lungimea graniței adiacente drumurilor internaționale”. „În general, eu cred că întreprinderilor private ar trebui să li se permită să construiască aceste puncte de control – în cadrul unui parteneriat public-privat. Afacerile construiesc un hub, statul organizează infrastructura necesară pentru funcționarea punctelor de trecere la frontieră: afacerile fac bani, iar statul salvează economia. Acum, suntem într-o situație în care toți banii statului trebuie să meargă către Armată, însă, în același timp, afacerile sunt sufocante, astfel că este necesar să le dăm posibilitatea să investească. Această oportunitate este reprezentată de punctele de trecere a frontierei” – a explicat Mikita./sdan/ilapadat
(Agenția de presă UKRINFORM – 26 decembrie)