Pe 25 decembrie 1989, televiziunile din întreaga lume au difuzat imagini inedite în buclă care au șocat opinia internațională. În urma unui proces rapid care a durat mai puțin de o oră, președintele Republicii Socialiste România, Nicolae Ceausescu, și soția sa, Elena, au fost condamnați la moarte și executați imediat .
Totul s-a întâmplat foarte repede, iar căderea dictaturii din România a fost una violentă. În total, peste o mie de oameni au fost uciși. Ce lecție putem învăța din această execuție publică?
Poporul român își amintește de faptul că cuplul Ceauşescu a fost pedepsit de Crăciun, una dintre cele două mari sărbători creștine. Românii își amintesc și de concizia unui proces extrem de discutabil.
În această zi de 25 decembrie 2023, la treizeci și patru de ani de la acele evenimente, societatea românească simte povara morală execuției a două ființe umane în ziua de Crăciun.
„Sunt multe de criticat în legătură cu acest proces”
Potrivit lui Dan Voinea, procurorul dosarelor Revoluției din 1989, intervievat de Florin Orban de la Rețeaua Europeană de Radio (EURANET), „Sunt multe elemente de criticat în acest proces. Din punct de vedere procedural, a fost un eșec. Nu a evidențiat, așa cum s-ar fi dorit, prea multe aspecte legate de dictatori. Apoi, dacă procesul nu ar fi avut finalul pe care îl știm noi, ar fi avut soarta tuturor acelor procese legale prost desfășurate, la finalul cărora marii criminali nu sunt pedepsiți. Pe 25 decembrie 1989, populația României era furioasă și dorea să vadă sfârșitul dictatorilor și oamenii s-au exprimat în acest sens: „Moarte dictatorului!” Asta au cerut în mod expres și justiția, așa cum era la momentul respectiv, a ținut cont de asta”.
Referitor la acuzațiile aduse cuplului Ceaușescu, potrivit sursei noastre, procurorul Dan Voinea a lămurit că acestea s-au bazat pe Codul de procedură penală în vigoare la acea vreme. „Putem spune că acest proces a fost la limita legii. Efectul său imediat a fost însă încetarea luptelor de stradă. După 25 decembrie, toată lumea s-a liniştit. Ceauşescu a avut mulţi prieteni care l-au susţinut şi pe care i-a ajutat la rândul lor. Structurile de putere au fost brusc demontate, făcându-le să reacționeze violent. Procesul a fost o soluție disperată. Nu putem judeca ceea ce s-a întâmplat pornind de la o stare de normalitate. Aceasta a fost marea provocare a acestui proces: a avut loc în condiții anormale”.
Soții Ceauşescu au fost vinovaţi pentru cei douăzeci şi cinci de ani de dictatură şi pentru reprimarea sângeroasă a demonstraţiilor din decembrie 1989.
Ultimele 15 zile ale lui Ceaușescu
- Decembrie 1989: Ultimul discurs al lui Nicolae Ceauşescu în presă
- Decembrie 1989: Ultimul discurs al lui Ceauşescu la Comitetul Executiv al PCR
- decembrie 1989: Ultimul discurs al lui N. Ceauşescu în faţa Marii Adunări Naţionale a României (Parlamentul)
17 – 18 decembrie 1989: Ceauşescu vizitează Teheranul
- decembrie 1989: discurs al lui N. Ceauşescu la TV despre evenimentele de la Timişoara
- Decembrie 1989: Ultimul discurs public al lui Nicolae Ceauşescu
21 – 24 decembrie 1989: Revoluția
25 decembrie 1989: Executarea lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu
Nicolae Ceauşescu şi Elena Petrescu au avut trei copii: un fiu, Valentin, născut în 1947, o fiică, Zoia (1949-2006), şi din nou un fiu, Nicu (1951-1996).
Traducerea: Ruxandra Lambru /RADOR RADIO ROMANIA
CAMER.BE, 25 decembrie 2023