Premierul landului german Saxonia, Michael Kretschmer, a declarat că Ucraina trebuie să se împace cu pierderea temporară a teritoriilor capturate de ruşi, „de dragul unui armistițiu” cu Rusia. Politicianul german consideră că Guvernul de la Berlin ar trebui „nu doar să furnizeze arme Ucrainei, ci și să se angajeze în inițiative diplomatice”, iar aliații „ar trebui să încerce să-l influențeze pe Putin și să facă posibilă încetarea focului”. „Este posibil ca, pentru un armistițiu, să fie nevoie ca Ucraina să accepte mai întâi o pierdere temporară a controlului asupra unor teritorii. Niciun metru pătrat de teritoriu ucrainean nu a devenit rusesc. Dar, la fel ca în alte mari războaie, a sosit momentul pentru un decizie finală” – a declarat premierul Saxoniei, citat de Spiegel. Totodată, Kretschmer și-a exprimat opinia despre politica Germaniei față de Rusia. „Rusia este vecinul nostru, periculos și imprevizibil. Ideea de a slăbi Rusia militar, politic și economic, astfel încât să nu mai fie o amenințare pentru noi, este o viziune din secolul al XIX-lea și pune bazele unor noi conflicte” – a afirmat Michael Kretschmer. Agenţia ucraineană RBC aminteşte că, în august 2022, Kretschmer a declarat că Germania ar trebui să acționeze ca mediator în războiul dintre Rusia și Ucraina și să se asigure că „acest război este înghețat”. De asemenea, politicianul s-a pronunţat în favoarea continuării achizițiilor de materii prime rusești. Andri Melnik, ambasadorul Ucrainei în Germania, a reacționat atunci la declaraţiile politicianului german, afirmând că „ucrainenii ar vrea ca Michael Kretschmer să-şi introducă capul în congelator, pentru a-şi îngheța fanteziile inflamate”. Melnik a calificat drept „dezgustătoare” reacţiile lui Kretschmer la crimele de război comise de dictatorul rus, Vladimir Putin.(Agenția de presă RBC – 27 decembrie)/sdan/eradu