Războaiele din Ucraina și Orientul Apropiat, cu toate implicațiile lor globale, continuă să domine prima pagină a presei internaționale.
După ce o comisie a parlamentului turc a aprobat marți solicitarea Suediei de aderare la NATO, ziarul bulgar Dnevnik comentează: „E un pas crucial pentru extinderea blocului după 19 luni de amânări în care Ankara a cerut de la Stockholm concesii. Următorul pas e votul parlamentar, probabil în câteva săptămâni. Deși nici Ungaria nu a ratificat aderarea Suediei, refuzul Turciei e considerat principalul obstacol în calea accederii țării în alianță.” Un altfel de alianță se aprofundează între Rusia și Iran, consemnează agenția Reuters. Cele două regimuri autoritare „au finalizat un acord pentru a face schimburi comerciale în monedele lor naționale, în locul dolarului american. Băncile și companiile pot folosi acum sisteme interbancare non-SWIFT. Iranul devine tot mai important pentru Kremlin după ce sancțiunile occidentale au limitat rutele de comerț exterior ale Rusiei și au forțat-o să caute piețe în afara Europei.”
În privința evoluțiilor de pe front, un general ucrainean a declarat, citat de ziarului Korespondent: „Cred că anul viitor va fi probabil chiar mai dificil. Pentru că trebuie să terminăm lupta și să ne eliberăm teritoriile.” Întrebat dacă e realist scenariul încheierii războiului în 2024, el a răspuns: „Eu nu-mi pun niciodată problema «încheierii războiului». Pentru noi chestiunea constă în câștigarea războiului.” Editorialul cotidianului The Wall Street Journal e dedicat unei reușite militare a Kievului: mulți spun acum că Rusia a recâștigat inițiativa ofensivă și avansează în est, dar marți situația nu s-a văzut la fel de pe puntea vasului rus Novocerkassk, lovit de rachetele Ucrainei. Reușita demonstrează că „flota Kremlinului nu mai este în siguranță în Marea Neagră”, cât și eficiența armelor cu rază lungă oferite de Vest. În acest sens mai există o probă: „cel puțin 305 nave au plecat din Ucraina cu peste 10 milioane de tone de mărfuri”, în ciuda amenințărilor Moscovei cu o blocadă pe care nu a fost capabilă s-o impună.
Ziarul britanic The Guardian oferă un alt set de cifre: „în martie 2023 UE a luat decizia istorică de a-i furniza Ucrainei 1 milion de obuze în decurs de 12 luni”. În cele nouă luni trecute de atunci nu i-a trimis decât vreo 300.000. Concluzia articolului coincide cu titlul: „Da, Ucraina încă mai poate înfrânge Rusia – dar va avea nevoie de incomparabil mai mult sprijin din partea Europei”. The New York Times vede o posibilitate de armistițiu, titrând „Ucraina nu are nevoie de întregul ei teritoriu pentru a-l înfrânge pe Putin”. Observând că armata acestuia a fost „mutilată și umilită” și economia rusă „separată de Vest”, Times consideră că „adevărata victorie pentru Ucraina ar fi să se înalțe din iadul războiului ca un stat puternic, independent, prosper și securizat, ancorat ferm în Occident. Ar fi exact lucrul de care Putin se temea cel mai mult”.
Portalul european Politico abordează problema propagandei rusești în Vest, într-un reportaj amplu despre prizonierii de război ucraineni utilizați de Kremlin „pe post de armă politică împotriva Kievului”. Pe scurt, Rusia refuză din august să mai facă schimburi de prizonieri, dar îi obligă pe aceștia să-și sune rudele și să le spună că Ucraina nu vrea să-i primească înapoi, precum și să le îndemne să protesteze împotriva guvernului. Revista americană Foreign Affairs publică o analiză despre „renașterea spionajului rusesc”, pornind de la ideea că, după o serie de eșecuri externe, evaluarea eronată a situației din Ucraina și expulzarea a sute de agenți din Europa, serviciile secrete ale Kremlinului s-au pus serios pe treabă, devenind „mai inventive și bazându-se tot mai mult pe cetățeni străini”. Concluzia ar fi că serviciile sunt acum mai puternice decât la începutul războiului, dar Putin n-a reușit să-și impună controlul deplin asupra lor, astfel că, în caz că războiul va lua o turnură proastă, „spionii lui Putin s-ar putea să nu se grăbească deloc să-l salveze”.
În Fâşia Gaza „armata israeliană își menţine ritmul ofensivei”, în ciuda presiunilor SUA în sensul reducerii intensității luptelor, transmite BBC. Între timp, consemnează La Libre Belgique, a apărut o primă fricțiune între Iran și Hamas. Un înalt responsabil militar de la Teheran a calificat atacul sângeros al Hamas drept „una dintre operațiunile menite a răzbuna asasinarea generalului Qassem Soleimani de către americani, cu sprijinul sioniştilor”, dar informația a fost prompt dezmințită printr-un comunicat al Hamas. Săptămânalul francez La Tribune scrie despre o altă amenințare iraniană: mișcarea yemenită Houthi care perturbă comerțul maritim global. „Tensiunile cresc în fiecare zi în Marea Roșie, unde Houthi țintesc de câteva săptămâni nave comerciale. Au lansat peste 100 de atacuri, vizând 10 nave având legături cu peste 35 de țări.” SUA au anunțat marți că au „doborât 12 drone, trei rachete balistice anti-navă și două rachete de croazieră” lansate de Houthi în decurs de numai 10 ore.
Un alt interpus al Iranului, organizația teroristă Hezbollah din Liban, a fost vizat de un atac aerian israelian în cursul nopții, informează CNN. „Hezbollah e o mișcare islamistă cu una dintre cele mai puternice forțe paramilitare din Orientul Mijlociu. Gruparea, care își are baza principală la granița dintre Israel și Liban, ar putea deveni un jucător violent în războiul dintre Hamas și Israel și ar putea declanșa un conflict regional mai amplu.” Situația încordată de la granița cu Libanul e analizată de revista americană Foreign Policy, care conchide că ONU și-a ratat „complet” misiunea de pace în zonă. ONU ar fi trebuit să asigure o fâșie demilitarizată de-a lungul graniței, or aceasta e plină cu fortificații, depozite de rachete, poligoane de tragere ilegale și tuneluri săpate pe sub frontieră. Astfel, 80.000 de israelieni din nordul țării au fost nevoiți să se refugieze de teama tirurilor cu rachete și a unei potențiale invazii, iar ministrul apărării a avertizat azi că Israelul va „acționa cu toate mijloacele pe care le are la dispoziție” dacă comunitatea internațională nu va determina Hezbollah să se retragă.
Ecourile conflictului continuă să reverbereze spre vest. „Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat miercuri că premierul israelian Benjamin Netanyahu nu se deosebește de Adolf Hitler și a comparat atacurile Israelului în Gaza cu tratamentul aplicat de naziști poporului evreu”, relatează Reuters. Netanyahu a replicat: „preşedintele turc, care comite genocid împotriva kurzilor şi arestează jurnalişti, e ultima persoană care ne poate predica nouă despre moralitate”. Săptămânalul britanic The Economist arată că Erdogan își atacă și presupușii aliați din Occident, acuzându-i de ipocrizie, iar, în contextul războiului din Gaza, aceste acuzații „prind” și la populația Turciei, inclusiv la opoziția seculară. „Nimic nu-l încântă mai mult pe Recep Tayyip Erdogan decât o ocazie de a revendica superioritatea morală, prezentându-se drept liderul lumii musulmane – și croindu-i una Occidentului. Unul dintre cei mai mari ipocriți ai vremurilor noastre îi acuză pe conducătorii occidentali de ipocrizie”. Deși, admite The Economist, un sâmbure de adevăr s-ar putea să existe.
The Jerusalem Post examinează rezultatele descurajatoare ale unui sondaj de opinie întreprins luna aceasta printre palestinienii din teritoriile ocupate. 72% din palestinieni consideră că masacrul Hamas din 7 octombrie e justificat. 63% vor să-și atingă aspirațiile naționale prin luptă armată și doar 20% prin negocieri. Șeful Hamas ar fi votat președinte de 78% din palestinieni, iar cel al Autorității Palestiniene de 17%. „Acestea arată limpede nu numai că societatea palestiniană e una radicală care sanctifică violența și terorismul, ci și că populația palestiniană nu mai vrea să fie condusă de Autoritatea Palestiniană. Ei vor să fie conduși de Hamas în lupta lor cu Israelul, care nu are trebui să se încheie cu implementarea soluției celor două state, ci cu anihilarea statului evreiesc și a locuitorilor lui”, conchide Jerusalem Post. O altă publicație israeliană, Ynet News, are o opinie similară și despre o parte semnificativă a emigrației musulmane din Occident. „Clericii musulmani din Hamburg, Paris, Londra și Chicago educă o nouă generație plină de ură, iar când aceasta va ajunge în universități va auzi același lucru de la profesori: ură pentru Vest, ură pentru America, ură pentru Israel și ură pentru evrei. Aceasta nu e sub nici o formă o cale spre reconciliere, compromis și pace. Acesta e modul în care musulmanilor în general și palestinienilor în special li se scuză orice răspundere pentru situația în care se află. Israelul, în definitiv, se poate apăra el însuși, dar poate lumea liberă să afirme același lucru?”
În fine, editorialul cotidianului britanic The Financial Times se ocupă de „revenire nedorită a războaielor” în 2023: „Conflictul dintre Rusia și Ucraina, cel mai mare război din Europa de după 1945, încă face ravagii. Israelul a invadat Gaza ca răspuns la atacurile teroriste din 7 octombrie ale Hamasului. În Indo-Pacific tensiunile militare sunt la cote înalte în Marea Chinei de Sud și în Strâmtoarea Taiwanului. Limitarea conflictelor necesită descurajare. China și Iran trebuie să înțeleagă că nu există victorii militare facile în vecinătatea lor. Descurajarea va necesita de asemenea și prevenirea oricărui dram de victorie rusească în Ucraina.”/asuba
(Andrei Suba, RADOR)
