A fost desemnată cea mai fericită țară din UE, și aceasta nu este Finlanda

Austria s-a dovedit a fi cea mai fericită țară din UE. Aceste date, bazate pe un sondaj de opinie, sunt prezentate de agenția europeană de statistică Eurostat. În special, oamenii sunt întrebați cât de optimiști sunt cu privire la viitor. Austriecii și-au evaluat nivelul de fericire la aproape 8 din 10 puncte. La rândul său, Finlanda, care în mod tradițional se află în fruntea indicilor de fericire la nivel mondial, s-a clasat pe locul al doilea în UE, cu 7,7 puncte. Românii și polonezii și-au estimat nivelul de fericire la același punctaj.

Topul celor mai fericite țări din UE

Austria (7,9 puncte)
Finlanda, România, Polonia (7,7)
Belgia, Țările de Jos (7,6)
Danemarca, Slovenia (7,5)
Cehia, Irlanda, Malta, Suedia (7,4)

Cea mai puțin fericită țară din Uniunea Europeană a fost Bulgaria. Bulgarii și-au evaluat satisfacția generală a vieții cu mai puțin de șase puncte din zece. În medie, locuitorii din UE și-au evaluat satisfacția vieții la 7,1 puncte. (https://euro-pulse.ru/news/nazvana-samaya-schastlivaya-strana-v-es-i-eto-ne-finlyandiya/)/ssirbu

RADOR RADIO ROMÂNIA (29 decembrie)