Parisul oferă indicatoare stradale personalizate în cadrul unui nou concurs de patrimoniu

Parisul își lustruiește imaginea înaintea Jocurilor Olimpice de Vară din 2024, în mai multe moduri. Cea mai recentă inițiativă, lansată de primărie, invită locuitorii să semnaleze indicatoarele stradale deteriorate și lipsa lor din oraş și să câștige o plăcuţă personalizată. Proiectul se numește „À vos plaques, prêts, partez” („Pe plăcuțele voastre, fiţi gata, start!”) și se desfășoară în perioada 18 decembrie – 4 februarie. Persoanele care doresc să participe la concurs și să ajute primăria vor trebui să descarce și să se înregistreze pe aplicația DansMaRue, care a fost special concepută pentru a-i implica pe locuitori în raportarea neregulilor pe care le observă în mediul urban. Indicatoarele stradale din Paris sunt considerate parte a patrimoniului local, astfel că autoritățile iau în serios menţinerea lor. Prin actuala campanie, autoritățile urmăresc să atingă două obiective. Pe de o parte, conservarea este o politică importantă pentru administrația pariziană, care se extinde nu numai la întreținerea fațadelor clădirilor istorice, ci și la elemente precum indicatoarele stradale și panourile de intrare la metrou. De fapt, chiar și numele propriu-zise ale străzilor nu sunt schimbate la întâmplare, ci în cadrul unei politici de conservare a unui brand al orașului, şi rămân recognoscibile generație după generație. Pe de altă parte, capitala Franței dorește să-și împrospăteze imaginea înaintea Jocurilor Olimpice din această vară, când vor veni mai mulți vizitatori decât de obicei în oraș. În acest sens, indicatoarele stradale îi vor ajuta să se orienteze mai bine într-un mediu necunoscut. Orașul oferă trei recompense, toate acestea urmând să fie semne de circulație personalizate. Nu există detalii despre ce înțeleg autoritățile prin „personalizate”, dar probabil că vor lăsa câștigătorul să decidă ce să fie înscris pe plăcuță. Câștigătorul va fi participantul care va trimite cele mai multe semnalări întemeiate pe aplicație. Ceilalți doi câștigători vor fi stabiliți prin tragere la sorți. (https://www.themayor.eu/en/a/view/paris-offers-personalized-street-signs-in-new-heritage-competition-12264)/ssirbu

RADOR RADIO ROMÂNIA (28 decembrie)