Salvamontiștii au primit foarte multe solicitări pentru intervenții

Salvamontiștii au primit foarte multe solicitări pentru intervenții, în ultimele 24 de ore. În urma acestora, au fost salvate 60 de persoane, iar 20 dintre ele au fost predate serviciilor de ambulanță și SMURD pentru a fi duse la spital. Cele mai multe apeluri – 11 – au fost pentru salvatorii montani din Maramureș și Harghita și șase pentru Caraș-Severin, Muntele Mic, iar cele mai puține solicitări au fost pentru cei de la Borșa, Prahova și Argeș. Dispeceratul Național Salvamont mai transmite că s-au primit și 39 de apeluri prin care se cereau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice și despre domeniile schiabile. Salvatorii montani îndeamnă, în continuare, la prudență și responsabilitate atunci când suntem pe munte, pentru a evita accidentele./lbadiu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 decembrie)