2024 a fost întâmpinat pe aproape tot mapamondul cu focuri de artificii, jocuri de lumini şi spectacole în aer liber. Prima ţară care a păşit în noul an se numeşte Kiribati şi este formată din mai multe insule răspândite în Oceanul Pacific. Iar ultimii care vor lăsa anul 2023 în urmă sunt locuitorii din Insula Howland, care se află între Hawaii şi Australia, şi aparţine Statelor Unite ale Americii. Până atunci, de câteva minute tocmai au păşit în noul an şi locuitorii din New York, Washington şi Detroit.
Reporter: Nicoleta Turcu: De departe, cele mai spectaculoase focuri de artificii au fost în Australia și în Dubai. Sidney a strălucit sub o ploaie de artificii argintii și aurii, care au marcat și cea de-a 50-a aniversare a emblematicei sale opere. La Auckland, în Noua Zeelandă, Anul Nou a fost întâmpinat cu un foc de artificii lansate de pe cea mai înaltă clădire a sa, Sky Tower. Vârful turnului s-a luminat în diverse culori, în timp ce artificiile au explodat pe cer. Un spectacol fastuos a fost și la Burj Khalifa, în Dubai, în timp ce în mai multe orașe din Marea Britanie focurile de artificii au fost anulate din cauza vremii. În România au fost organizate multe evenimente în aer liber, în marile orașe. În București, în Parcul Titan, a fost un concert care s-a încheiat cu focuri de artificii. Pe scenă amplasată în parc au fost invitații Smiley, Irina Rimes, Holograf, Alexia, Bitză și Sasha Lopez. Și Primăria Cluj-Napoca a pregătit un program special pentru Revelion cu artificii concerte și șampanie în Piața Unirii. Sibienii au intrat în noul an cu un spectacol oferit de Lupii lui Calancea, în Piața Mare. Sibiul nu a mai organizat focuri de artificii, locul lor fiind luat de un spectacol de drone. La Timișoara, cap de afiș la evenimentele din Piața Victoriei a fost trupa The Motans. Primăria Municipiului Iași a organizat, în noaptea dintre ani, „Revelionul ieșenilor”, în Piața Palatului Culturii, iar pentru concert municipalitatea a contractat artiști locali./RADOR RADIO ROMÂNIA/eradu