EVENIMENTE INTERNE
– Social
* Jud. Suceava: Începând cu ora 12:00, la Academia Mihai Roman din Vicovu de Sus, va avea loc evenimentul caritabil Din inimă pentru inimă. Invitați: sportivii George Ogăraru, Florin Gardoș, Mihai Guriță, Toma Niga, Daniel Bălan, Andrei Dumitraș, Florin Plămadă și Sebastian Gheorghe
– Diverse
* Mai multe târguri de Crăciun, deschise anul trecut, își închid astăzi porțile:
- Denumit generic „Laminor Winter Wonderland”, cel mai mare târg indoor și outdoor din România, a fost deschis de Primăria Sectorului 3 în data de 30 noiembrie 2023 și se desfășoară până pe 2 ianuarie 2024, în incinta halei istorice Laminor, situată pe Bd. Basarabia nr. 256
- Craiova: Premiat de două ori la nivel european, Târgul de Crăciun, desfășurat în perioada 17 noiembrie 2023 – 2 ianuarie 2024, în patru zone din municipiu – Centrul Vechi, Piaţa William Shakespeare, zona Doljana şi Piața Mihai Viteazul – își închide astăzi porțile. Vizitatorii au putut-o întâlni pe Crăiasa Zăpezii, s-au urcat în cea mai mare roată panoramică din România sau şi-au putut face poze la căsuțele unicat, magic pictate de artişti plastici
- Sibiu: Se închide cea de-a 16-a ediție a Târgului de Crăciun din Sibiu, care a avut loc între 17 noiembrie 2023 și 2 ianuarie 2024 și a propus sibienilor și turiștilor peste 110 expozanți
– S-a întâmplat într-o zi de 2 ianuarie
* Se împlinesc 240 de ani (1784) de când a apărut la Sibiu primul ziar de pe teritoriul actual al României. Siebenbürger Zeitung a fost primul ziar din Transilvania, cel dintâi număr apărând pe 2 ianuarie 1784, la Sibiu, din presa tipografului Martin Hochmeister. După 1789 publicația a fost continuată de Martin Hochmeister cel Tânăr. A apărut săptămânal, până în 1862, când s-a unit cu Hermannstädter Zeitung. De trei ori pe an apărea cu suplimentul gratuit Siebenbürgische Provinzialblätter. Între 1788-1791 s-a numit Hermannstädter Kriegsbote („Curierul sibian de război”), apoi Siebenbürger Bote. Tirajul inițial a fost de 200 de exemplare
* Acum 181 de ani (1843), la Dresda, avea loc premiera operei „Olandezul zburător” (în germană „Der Fliegende Holländer”), de Richard Wagner, compusă pe un libret scris de compozitor însuşi şi inspirat din romanul satiric „Aus den Memoiren des Herrn von Schnabelewopski” („Din memoriile domnului Schnabelewopski”), de Heinrich Heine
* Se împlinesc 105 ani (1919) de când Consiliul Dirigent al Transilvaniei proceda la organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România, împărţindu-le în 23 de judeţe, şi numea prefecţi în toate acestea, plus încă trei prefecţi pe lângă primarii oraşelor Arad, Cluj şi Sibiu (2/15)
* Sunt marcați 65 de ani (1959) de când avea loc lansarea rachetei cosmice sovietice „Luna-1” (Lunik-1), prima sondă spaţială care a fost lansată corect pe direcţia Lunii şi prima din programul Sovietic care a ajuns în vecinătatea satelitului natural. Până în 1959 nici Uniunea Sovietică dar nici Pioneer, programul spaţial al SUA, nu reuşise să trimită un obiect pe Lună. „Luna 1” a făcut primele observaţii şi măsurători asupra vântului solar (un flux de particule încărcate electric emise de atmosfera superioară a Soarelui, fiind în cea mai mare parte format din electroni şi protoni). Pe parcursul acestei misiuni s-a mai doborât un record: a fost stabilită comunicarea prin radio la o distanţă de jumătate de milion de kilometri. O defecţiune la sistemul de control a făcut, însă, ca Luna 1 să treacă pe lângă Lună la o distanţă de 5900 km
* Acum 53 de ani (1971) avea loc tragedia de la Ibrox Park (acum stadionul Ibrox), când 66 de persoane au murit în Scoția după ce o tribună a arenei s-a prăbușit. În data de 2 ianuarie 1971, meciul părea să se încheie cu victoria formației vizitatoare, Celtic, care conducea cu scorul de 1-0, cu doar câteva minute înainte de fluierul final. Fanii formației Rangers au început să plece din tribune, când, în minutul 89 de joc, atacantul Colin Stein a egalat. Suporterii, bucuroși, au încercat să intre din nou pe stadion pentru a celebra golul. Din nefericire, o tribună s-a prăbușit din cauza greutății. Bilanțul a fost tragic: 66 de suporteri au murit sufocați, între care numeroși copii, în timp ce alte 140 de persoane au fost rănite
* Cu 34 de ani în urmă (1990) lua fiinţă organizaţia apolitică Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR), legalizată prin hotărârea judecătorească 7/PJ/13 ianuarie 1990 a Judecătoriei Sectorului 1 București. Evoluţia AFDPR s-a datorat preşedintelui ei, Constantin Ticu Dumitrescu, reales la conducerea acesteia, fără întrerupere, până la moartea sa, la 5 decembrie 2008. În prezent această funcţie este ocupată de inginerul Octav Bjoza (n. 1938)
* Acum 32 de ani (1992) intra în vigoare Legea STASI (poliţia politică secretă est-germană), conform căreia cetăţenilor germani, victime ale STASI, li s-a permis consultarea dosarelor ce le fuseseră întocmite, oferindu-li-se totodată şi posibilitatea de a afla numele informatorilor „personali”
Aniversări – Comemorări
– Sfinţii Vasile cel Mare şi Grigore din Nazianz, episcopi învăţători ai Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2024)
– 1529: Radu de la Afumaţi, domn al Ţării Româneşti între anii 1522 – 1529, a fost ucis împreună cu fiul său Vlad, la Râmnicu Vâlcea, unde se refugiase la mănăstirea Cetăţuia, în capela Sf. Gheorghe, de boierii Neagoe şi Drăgan (n. cca 1500) – 495 de ani
– 1816: S-a născut Anastasie Fătu, medic şi botanist; a creat prima secţie de pediatrie în Moldova; pe cheltuială proprie a înfiinţat, la Iaşi, prima grădină botanică din ţară (1856); membru titular al Academiei Române din 1871, vicepreşedinte al Societăţii Academice Române în perioada 1872 – 1876 (m. 1886)
– 1848: S-a născut Dimitrie Vulpian, folclorist şi flautist concertist (m. 1922)
– 1882: S-a născut pictorul Ion Theodorescu-Sion (m. 1939)
– 1891: S-a născut Aron Cotruş, poet, jurnalist şi traducător; din 1939 până în 1956 trăieşte în Spania; în 1957 solicită autorităţilor americane viza de şedere în SUA, cerere rămasă nerezolvată până la moartea sa (m. 1961, Long Beach/SUA)
– 1895: S-a născut medicul neurolog Ion T. Niculescu; cercetări în domeniul histologiei sistemului nervos; contribuţii la studiul substratului anatomic al bolii Parkinson; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1957)
– 1896: S-a născut Sabin Popp, pictor şi desenator (m. 1928)
– 1901: S-a născut George Silviu (pseudonimul lui Silvius Goliger), poet, dramaturg, traducător şi ziarist (între anii 1927 şi 1931 este ataşat de presă pe lângă delegaţia română la Liga Naţiunilor); în perioada 1953-1954 face închisoare politică; în 1961 emigrează în Franţa, unde se va stabili cu familia (m. 1971)
– 1907, 2/15: S-a născut pictorul Ion Popescu-Negreni (m. 2001)
– 1910: S-a născut (la Cuciurul-Mare/Cernăuţi, azi în Ucraina) Mircea Streinul, poet şi prozator; membru fondator al grupării cernăuţene „Iconar” (1931), care-şi propunea să afirme în literatura bucovineană noi forme în artă; vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, înfiinţate în 1938 (m. 1945)
– 1913: S-a născut medicul Ioan (Jak Rene) Juvara, recunoscut drept creator al unei prestigioase şcoli româneşti de chirurgie; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 1996)
– 1920: S-a născut Francisc Pădurariu, prozator, poet, eseist (studii şi eseuri despre cultura latino-americană) şi diplomat (m. 1998)
– 1924: S-a născut fizicianul Victor Mercea; cercetări în diverse domenii ale fizicii moleculare, precum şi în mecanica fluidelor; cercetări fundamentale în domeniul separării apei grele; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1987) – 100 de ani
– 1928: S-a născut compozitorul, muzicologul şi profesorul român de etnie maghiară Tiberiu Olah (Oláh Tibor) (m. 2002)
– 1933: S-a născut Ion Băieşu (pseudonimul lui Ion Mihalache), prozator, dramaturg, scenarist şi publicist; a scris sute de scenete satirico-umoristice difuzate la radio şi televiziune (m. 1992)
– 1953: S-a născut Nicolae Stan, profesor doctor în filosofie și logică, prozator și eseist
– 1956: S-a născut interpretul şi compozitorul de muzică uşoară Adrian Romcescu; stabilit, din 1986, în Danemarca, s-a întors în România în 2019
– 1958: A murit medicul și profesorul Simion Iagnov; cercetări asupra patologiei sângelui, bolilor ulceroase, explorării funcţionale a măduvei oaselor şi bolilor ficatului; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1892)
– 1964: S-a născut comandorul dr. habilitat Olimpiu Manuel Glodarenco; comandant nave de luptă şi ofiţer în statul major al Flotei, în diferite unităţi operative ale Forţelor Navale și instructor superior în catedra „Ştiinţe Militare şi Manageriale” şi şef al comisiei didactice a catedrei la Şcoala Militară de Maiştri a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu”; şef de stat major al Centrului de Instrucţie al Forţelor Navale, Mangalia; director al Muzeului Marinei Române (2006-2013) și al Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I” Bucureşti din 2013; autorul unor volume impresionante de istorie universală a marinei (m. 2021) – 60 de ani
– 1964: A murit Octavian Beu, muzicolog, critic muzical, istoric de artă și diplomat (n. 1903) – 60 de ani
– 1970: S-a născut Sanda Ladoşi, interpretă de muzică uşoară și artistă de circ
– 1991: A murit Ludmila Ghiţescu, poetă şi prozatoare (n. 1918, la Volintiri/Cetatea Albă, azi în Ucraina)
– 1994: A murit Constantin Vişoianu, om politic ţărănist, diplomat (colaboratorul lui Nicolae Titulescu la Liga Naţiunilor, reprezentantul României la Tribunalul Internaţional de la Haga, ministru de externe în guvernele Sănătescu şi Rădescu); stabilit în SUA a primit statutul de „rezident special” (n. 1897) – 30 de ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 4 ianuarie 1994
– 2010: A murit scriitorul Stelian Filip (n. 1924)
– 2013: A murit prozatorul şi ziaristul Alexei Rudeanu (a semnat şi cu pseudonimul Alexander Mertz) (n. 1939, Chişinău, azi în R. Moldova)
– 2013: A murit prezentatoarea TV Andreea Chirvasiu, jurnalist la postul OTV (n. 1980)
– 2014: A murit pianista Camelia Chiţibea, artistă a cărei activitate a fost legată, peste 3 decenii, de evoluţia Corului de Copii Radio (n. 1961) – 10 ani
– 2018: A murit omul de știință de naționalitate armeană Garabet Kumbetlian, inginer în specialitatea mașini termice, profesor universitar de mecanica și rezistența materialelor (n. 1936)
– 2020: A murit George Mihalcea, jurnalist, poet, prozator și eseist; a fost redactor în presa militară, realizator al emisiunilor militare de radio şi televiziune („Ora armatei” şi „Pro Patria”); editor coordonator în departamentul Ştiri al Antenei 1 şi redactor şef în departamentul Ştiri la Tele7 abc; realizator al emisiunii de politică internaţională „Marş forţat” şi al emisiunii „Lumea cărţilor” la postul B1 tv; a fost în numeroase misiuni jurnalistice în străinătate și corespondent de război în Bosnia-Herţegovina (n. 1954)
– 2021: A murit Alexandru I. Bădulescu, profesor și muzicolog, care și-a dedicat șase decenii din viață culturii și artei, pe meleagurile prahovene (n. 1929)
– 2022: A murit Andrei Ágoston, figură reprezentativă a violonisticii româneşti; profesor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca (n. 1947)
– 2023: A murit Dumitru Radu Popescu, romancier, nuvelist, eseist, dramaturg, scenarist, publicist și traducător, considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori români ai literaturii contemporane; preşedinte al Uniunii Scriitorilor între anii 1982 și 1989; din 2006, a fost director general al Editurii Academiei Române şi vicepreşedinte al Consiliului ştiinţific editorial; membru al Academiei Române (n. 1935) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Frankfurt: Banca Centrală Europeană publică evoluția creditelor acordate sectorului privat și a masei monetare M3 în zona euro
– Santiago de Chile, Chile: Banca Centrală publică indicele de activitate economică pentru luna noiembrie
– Madrid: Jenni Hermoso este audiată de judecătorul care se ocupă de dosarul Rubiales
– Australia: Se desfăşoară turneul de tenis pe echipe mixte United Cup (29 dec. – 7 ian.)
- Au loc turneele ATP şi WTA de la Brisbane (31 dec. – 7 ian.)
Aniversări – Comemorări
– 1557: La această dată a fost înmormântat pictorul italian (florentin) Pontormo (Jacopo Carrucci, zis il~), considerat un reprezentant timpuriu al manierismului (n. 1494)
– 1752: S-a născut Philip Morin Freneau, poet american, căpitan de vas, gazetar și editor de jurnal; pentru versurile sale militante, de înaltă conștiință civică și politică, a fost supranumit Poetul Revoluției Americane (m. 1832)
– 1822: S-a născut, în Polonia, Rudolf Julius Emanuel Clausius, fizician și matematician german, considerat fondatorul termodinamicii; prin reformularea concluziilor lui Sadi Carnot cu privire la ciclul Carnot, Clausius a pus bazele teoriei căldurii (m. 1888)
– 1824, 2/14: S-a născut Vladimir Stasov, critic muzical şi de artă, estetician, istoric de artă şi arheolog rus (m. 1906) – 200 de ani
– 1837: S-a născut Mili Balakirev, compozitor, pianist şi dirijor rus (m. 1910)
– 1866: S-a născut Gilbert Murray, filolog şi umanist englez (m. 1957)
– 1889: S-a născut tenorul italian Tito Schipa (m. 1965) – 135 de ani
– 1896: S-a născut (la Bialystok, Polonia) regizorul rus Dziga Vertov, un clasic al filmului documentar (m. 1954)
– 1905: S-a născut Sir Michael Tippett, compozitor englez (m. 1998)
– 1913: S-a născut filologul francez Alain Guillermou; interesat de limba română, a obţinut, în 1935, o bursă la Institutul Francez din Bucureşti; în 1943 a participat, alături de Elena Văcărescu şi Eugen Ionesco, la redeschiderea cursurilor Catedrei „Mihai Eminescu” la Universitatea din Nisa; între anii 1962 şi 1978 a fost director al Institutului de Studii Româneşti de la Sorbona (Paris IV); preocupările sale în domeniul limbii române s-au concretizat în numeroase studii şi lucrări; a tradus în limba franceză din Mircea Eliade şi Liviu Rebreanu; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1997 (m. 1998)
– 1920: S-a născut Isaac Asimov, biochimist şi scriitor american de origine rusă; considerat unul dintre clasicii moderni ai literaturii science-fiction; a fost unul din cei mai prolifici scriitori din istoria literaturii, publicând peste 500 de cărţi de-a lungul vieţii (m. 1992)
– 1925: S-a născut mezzosoprana de origine rusă Irina Arhipova (m. 2010)
– 1947: S-a născut Dumitru Covalciuc, istoric, folclorist, poet, povestitor, publicist și traducător român din Ucraina; autor a numeroase studii despre viața culturală din Bucovina, neobosit luptător pentru drepturile românilor din Ucraina (m. 2017)
– 1948: S-a născut istoricul şi eseistul britanic Tony Judt, specialist în epoca postbelică a Europei (după 1945) (m. 2010)
– 1957: S-a născut actriţa americană de film de origine poloneză Joanna Pacula
– 1967: S-a născut Tia Carrere, actriţă americană
– 1968: S-a născut Cuba Gooding Jr., actor american
– 1995: A murit actriţa americană Nancy Kelly (n. 1921)
– 1999: A murit compozitorul elveţian Rolf Liebermann (n. 1910) – 25 de ani
– 2000: A murit scriitorul şi istoricul britanic Patrick O’Brian (n. 1914)
– 2004: A murit Lynn Cartwright, actriţă americană (n. 1927) – 20 de ani
– 2011: A murit actorul britanic de film Pete Postlethwaite (n. 1946)
– 2013: A murit actorul american Ned Wertimer (n. 1923)
– 2013: A murit actorul american Jim Boyd (n. 1933)
– 2013: A murit actorul american Council Cargle (n. 1935)
– 2013: A murit istoricul de film şi omul de televiziune ceh Karel Čáslavský (n. 1937)
– 2014: A murit scriitoarea şi actriţa britanică Elizabeth Jane Howard (n. 1923) – 10 ani
– 2015: A murit cântăreţul şi compozitorul american de muzică country Little Jimmy Dickens (numele real: James Cecil Dickens) (n. 1920)
– 2016: A murit cântăreţul, compozitorul şi scriitorul francez Michel Delpech (Jean Michel Bertrand Delpech) (n. 1946)
– 2021: A murit artistul popular rus Vladimir Korenev, reprezentant remarcabil al şcolii naţionale de artă dramatică; renumit pentru rolul său principal în filmul SF „Omul-amfibie” (n. 1940)
– 2022, 2/3: A murit scriitorul, traducătorul, criticul literar și profesorul italian Gianni Celati (n. 1937)
– 2022: A murit Richard Leakey (nume complet: Richard Erskine Frere Leakey), paleoantropolog kenyan de reputaţie mondială şi om politic; a condus expediţii, în anii ’70 ai secolului trecut, care au permis descoperiri revoluţionare despre primele fosile hominide (n. 1944)