Ministrul bulgar al transporturilor, Gheorghi Gvozdeikov, a declarat pentru postul de televiziune BNT că până la sfârşitul anului 2024, Bulgaria va deveni membră cu drepturi depline a Schengen şi zonei euro. Potrivit ministrului, Schengen reprezintă o posibilitate pentru dezvoltarea economică ridicată a Bulgariei. „Schengen permite acces rapid pentru mărfuri şi călătorii libere pentru persoane”, a remarcat Gvozdeikov, adăugând că decizia Bulgariei de a accepta condiţiile Austriei a fost bună, deşi ţara sa a fost „semi-admisă” în Schengen. „Austria s-a opus cel mai vehement în privinţa intrării Bulgariei în Schengen. Fiecare ţară are propriile sentimente politice interne, care au o mare influenţă, dar ar trebui să fim totuşi recunoscători pentru rezultat”, a comentat Gheorghi Gvozdeikov.(www.dariknews.bg – 3 ianuarie)/ddaniela/dsirbu