În ce stadiu sunt capacitățile de luptă ale Moscovei, care intenționează să cumpere rachete balistice cu rază scurtă de acțiune din Iran, ne spune Radu Dobrițoiu.
Reporter: Rusia va avea nevoie probabil de cinci până la zece ani pentru a-și reface unitățile militare cu înaltă pregătire și experiență de care dispunea înainte de a invada Ucraina în februarie 2022. Estimarea a fost publicată de Ministerul britanic al Apărării într-o analiză recentă a serviciilor militare de informații. Numărul mediu zilnic al victimelor rusești a înregistrat o creștere semnificativă, de aproape 300 pe zi în comparație cu anul precedent, după cum susțin autoritățile ucrainene, se arată în raport.
Această creștere a numărului de victime indică o slăbire a forțelor militare rusești și o tranziție către o armată de masă de calitate inferioară după mobilizarea parțială a rezerviștilor în septembrie 2022. Experții sugerează că Rusia se confruntă cu o provocare considerabilă în ceea ce privește refacerea capacităților sale militare la puterea din trecut. Acest proces de reconstrucție implică nu doar completarea rândurilor, ci și restabilirea expertizei și a calibrului care au fost compromise în timpul invaziei la scară largă a Ucrainei. O perioadă de recuperare prelungită ar putea slăbi poziția geopolitică a Rusiei și capacitatea Moscovei de a răspunde eficient la amenințările emergente.
Rusia a suferit 315.000 de pierderi, soldați uciși și răniți, de la începutul războiului, arată serviciile secrete britanice. Potrivit Reuters, Rusia a pierdut aproape 90% din personalul militar cu care a început conflictul. Bugetul de apărare al Rusiei s-a triplat din 2021 și va consuma 30% din cheltuielile guvernamentale în 2024. Acest lucru va face din războiul din Ucraina un conflict mai lung și mai traumatizant decât orice a cunoscut Europa de la mijlocul secolului trecut.
Perspectivele pentru încheierea războiului din Ucraina rămân sumbre. Compativ cu această perioadă a anului trecut, Vladimir Putin este mai puternic, mai mult politic decât militar, este de părere Barbara Zanchetta, de la Departamentul pentru Studii de Război al King’s College din Londra. Situația pe câmpul de luptă rămâne incertă. Recent, ofensiva de iarnă a Ucrainei pare să se fi oprit, dar nu există nicio breșă în defensiva rusă./cpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 4 ianuarie